Accidentele rutiere reprezintă una din cele mai frecvente cauza ale morții în Europa. România ocupă un loc fruntaș în clasament. Statistic, în luna august au loc cele mai multe accidente. Iată principalele cauze ale tragediilor de pe șoselele din România, dar și motivul pentru care Autostrada Soarelui a devenit drumul morții!
Potrivit studiilor, luna august estea perioada în care au loc cele mai multe accidente rutiere. Este perioada concediilor și sezonul estival, moment în care majoritatea românilor se grăbesc în drumul spre litoralul românesc.
Autostrada Soarelui (A2) pare să fie drumul pe care se înregistrează cele mai multe tragedii. 70% din accidentele rutiere de la noi au loc pe timp de zi. Şi peste 83% dintre ele pe un carosabil uscat.
Vezi și: CARAMBOL PE AUTOSTRADA BUCUREȘI-PITEȘTI. O PERSOANĂ A MURIT ȘI ALTE 5 AU AJUNS LA SPITAL
Pintre cele mai frecvente cauze care stau la baza producerii accidentelor rutiere se numără nerespectarea regulilor de circulație, neadaptarea la condițiile de trafic, viteza și depășirile periculoase:
”Ei ştiu că dacă au intrat pe autosatradă, 130-140-150-170, nu contează. Dar nu te adaptezi la condiţiile de trafic? Se pare că nu. Această fobie de a ajunge mai repede la mare. Tot ce înseamnă români pleacă de noaptea, ca să ajungă de dimineaţă pe plajă. Mulţi dintre ei pleacă la 1:30 ca să ajungă pentru un weekend pe plajă”, spune Lucian Diniţă-fost şef al Poliţiei Rutiere, potrivit observatornews.
Potrivit acestuia, prevenția în trafic joacă un rol destul de important în evitarea accidentelor rutiere. Circulația în sezonul estival este mai intensă, fapt ce poate favoriza anumite neplăceri, în special în cadrul „turismului de week-end”:
”Noi avem o mare problemă. Legată de ceea ce înseamnă învăţarea conducerii pe autostrăzi. În afara graniţelor României se face pe simulator. În România nu se poate aşa ceva”, a mai spus Lucian Diniţă.
În anul 2021, la nivel național, s-au înregistrat 4.912 accidente, soldate cu decesul a 1.779 de persoane și rănirea gravă altor 3.787, potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Însă, în primele două luni din 2022 a existat un trend crescător, cu 637 de accidente rutiere și 275 de persoane decedate (+8%), potrivit declaratiilor facute la începutul anului de Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Lucian BODE.