Cele mai bune ore de somn. La ce oră ar trebui să te culci

De: Cancan
Publicat: 20/09/2017 | 15:00
Regula celor 8 ore de somn nu prea are sens, dacă vă gândiţi la faptul că cineva care s-a culcat la 3:00 se va trezi la 11:00 şi este foarte odihnit. Cei care se întreabă care sunt cele mai bune ore de somn trebuie să ştie că ar trebui să ne culcăm între orele 22:00 şi 24:00 pentru a dormi cât mai bine. 
 
Există şi teorii care spun că cei mai în vârstă, peste 50 de ani, ar trebui să se culce chiar mai devreme. Există şi o explicaţie ştiinţifică. Melatonina, hormonul somnului, apare începând cu ora 18:00, iar nevoia de odihnă se instalează în jurul orei 20:00 şi, apoi, din două în două ore, la 22:00, 24:00 şi 2:00. 
 
Cei care se întreabă care sunt cele mai bune ore de somn mai trebuie să ştie că, potrivit studiilor făcute în ultimii ani, persoanele care dorm între orele 22:00 şi 24:00 răspund mai bine la teste de atenţie, de memorie şi creativitate, în comparaţie cu cele care dorm aceeaşi perioadă de timp, dar mai târziu, spre dimineaţă. 
 
Cercetătorii au demonstrat faptul că la oamenii care se odihnesc între orele 22:00 şi 24:00, hormonul reînoirii celulelor este secretate în cantitate mult mai mare. Foarte important este şi să ne facem un program, să ne culcăm în fiecare zi la aceeaşi oră. 
 

Cele mai bune ore de somn. Ce trebuie să faci înainte să adormi

 
Mai mult, toate ritualurile legate de igiena somnului sunt şi acestea foarte importante şi trebuie făcute înainte de somn. Ne referim la spălatul pe dinţi sau demachiatul. 
 
Foarte important este şi să înlocuiţi jocurile pe calculator, filmele de acţiune sau navigatul pe internet înainte de somn cu muzică relaxantă şi cititul. 
 
Acestea, în combinaţie cu cele mai bune ore de somn vă vor aduce un somn liniştit şi o odihnă garantată. 
 
De asemenea, pentru un somn liniştit, evitaţi să beţi cafea după-amiaza, dar şi să faceţi sport, pentru că vi se ridică nivelul de adrenalină, se eliberează endorfinele, care pot da o stare de agitaţia şi întârzie adormirea şi astfel nu puteţi beneficia de cele mai bune ore de somn pe deplin. 
 

Cele mai bune ore de somn. Femeile trebuie să doarmă mai mult

 
Au apărut studii care arată că femeile ar trebui să doarmă mai mult decât bărbaţii cu aproximativ 3 ore. Profesorul Jim Horne, director la Centrul de Cercetare a Somnului de la Universitatea Loughborough, din Marea Britanie, susţine că somnul este în legătură strânsă cu un nivel ridicat de stres psihologic, ceea ce le provoacă ostilitate, depresie şi furie. Se pare că bărbaţii nu au aceleaşi reacţii dacă nu se odihnesc suficient.
 
Profesorul spune că femeile au creierul mai complex decât bărbaţii. „Cu cât îşi folosesc mai mult creierul pe parcursul unei zile, cu atât vor simţi nevoia să se recupereze şi, în consecinţă, să doarmă mai mult. Femeile tind să facă mai multe lucruri în acelaşi timp – fac mai multe lucruri dintr-odată şi sunt mai flexibile – şi astfel ele îşi utilizează mai mult creierul faţă de bărbaţi. Prin urmare, nevoia lor de somn este mai mare”, e de părere profesorul.