Cele mai bune filme din 2020, conform IMDb. Câte producţii Netflix au intrat în top
Pandemia de coronavirus a afectat din plin sectorul cinematografic, astfel că anul acesta avem mai puţine producţii ca de obicei. Faptul că cinematografele au fost şi încă mai sunt închise în foarte multe zone i-a afectat din plin pe producătorii de filme.
Chiar şi aşa, sunt producţii demne de menţionat, iar pe IMDb, principalul site al pasionaţilor de cinematografie, mai mulţi oameni din toate colţurile planetei au conceput topuri şi liste ale celor mai bune filme ale anului 2020. Trebuie menţionat că majoritatea au avut premiera în primele luni ale anului, înainte ca epidemia de coronavirus să se extindă peste tot.
Cele mai bune filme din 2020. Ce spun topurile
Astfel, cel mai bun film al anului 2020, conform ratingului de pe IMDb, este drama de război 1917, lucru care nu este deloc surprinzător având în vedere aprecierile de care s-a bucurat. Nominalizat la toate premiile importante şi pierzând la limită Oscarul în faţa filmului sud-coreean Parasite (care nu se află în acest top pentru că a fost lansat în 2019 – n.r), 1917 a fost intens lăudat pentru perspectiva din care prezintă Primul Război Mondial, pentru calitatea imaginii şi modul în care a fost filmat. Este, cu siguranţă, un film de văzut şi o producţie cu puternic impact emoţional.
În topul celor mai bune filme de anul acesta şi a făcut loc, surprinzător sau nu, şi comedia Bad Boys for life (Băieţi răi pe viaţă). Lansată la 25 de ani de la primul film al seriei, producţia cu Martin Lawrence şi Will Shmith în rol principal a fost apreciată de fanii filmelor şi ocupă locuri fruntaşe în toate topurile de pe IMDb.
Omul invizibil (The Invisible man) se regăseşte şi el în top. Filmul horror cu Elisabeth Moss în rol principal s.a bucurat de succes în rândul pasionaţilor genului şi a fost lăudat pentru perspectiva nouă din care prezintă o poveste clasică de groază.
Netflix a reuşit să intre în topuri cu un film interesant de aventuri, cu Charlize Theron în rol principal. The Old Guard (Vechea gardă) este un film care spune povestea a patru războinici nemuritori care protejează în secret omenirea. Ei vor fi vânaţi pentru abilităţile lor speciale, tocmai când descoperă un nou nemuritor.
În topul celor mai bune filme de pe anul acesta intră şi o animaţie pentru întreaga familie. Onward spune povestea a doi fraţi elfi care se duc într-o călătorie pentru a-şi salva tatăl. Animaţia s-a bucurat de mare succes în rândul tuturor categoriilor de public.
Deşi a avut parte de multe critici încă dinainte de lansare, filmul Sonic The Hedgehog (Ariciul Sonic) a reuşit, în mod surprinzătorm să impresioneze publicul. Bazat pe jocul video de mare succes cu acelaşi nume, filmul care îl are pe Jim Carrey printre protagonişti a reuşit să intre la inimila pasionaţilor de filme, iar foarte mulţi au spus că a fost mai bun decât s-au aşteptat.
Lista celor mai bune filme din 2020 rămâne în continuare deschisă, mai ales că ar trebui să aibă premiera producţii precum Wonder Woman 1984, Top Gun: Maverick, A Quiet Place 2, Dune sau Mulan, de la care aşteptările sunt foarte mari.