Cele 6 nume de copii la modă în 2023. Cum să îți botezi băiețelul sau fetița, dacă naști anul acesta

Publicat: 23/02/2023 | 21:22

Deseori, să alegi numele unui copil este una dintre cele mai grele decizii ale părinților. Nu doar că există nenumărate variante, dar trebuie să iei în calcul tot felul de detalii. Poate vrei să aibă nume de sfânt, sau vrei să-i pui numele unei persoane dragi, ori ții neapărat să alegi un nume la modă. În acest sens, iată cele 6 nume moderne ale acestui an.

De unde s-au inspirat specialiștii pentru cele 6 nume moderne din acest an

Specialiștii de la Nameberry, cea mai mare bază de date din lume, au făcut o listă cu prenumele care sunt cele mai populare anul acesta. Propunerile pentru numele de copii la modă în 2023 au la bază ideea că lumea este în schimbare la fel cum a fost între anii 1920-1960.

Mai exact, în anii 20, oamenii veneau după Primul Război Mondial și o pandemie de gripă,  iar în anii 60, lumea abia își revenea după ce-a de-a doua conflagrație mondială și după perioada plină de sărăcie. Anul acesta pare să aibă ceva din ambele conjuncturi istorice, motiv pentru care și numele de copii moderne vor fi inspirate din cele două epoci.

Un alt aspect pe care specialiștii l-au luat în calcul este divizarea societății în aproape toată lumea. Drept pentru care, propunerile pentru nume sunt fie extrem de excentrice, fie inspirate din certificatele de naștere ale bunicilor.

Astfel, în 2023, numele care vor fi în tendințe sunt cele impunătoare, lungi sau care să te ducă cu gândul la forță și putere.

CITEȘTE ȘI: ATENŢIE, NU DESCHIDEŢI FERESTRELE! ROMÂNIA, LOVITĂ DE UN VAL DE PRAF SAHARIAN

În 2023, numele care vor fi în tendințe sunt cele impunătoare sau lungi (Foto: Pixabay)

Maximilian, Vicențiu și Viviana, cele mai moderne nume în 2023

Locul 1 în top este ocupat de numele Maximilian. Este un nume de origine romană și folosit în special în Bulgaria, Macedonia, Rusia, Serbia și Ucraina. El este derivat din numele latin „Maximus” și înseamnă „cel mai mare”.

Pe locul 2 se află prenumele Vicențiu, un nume care derivă din latină, mai exact, de la „Vicențius” și se traduce prin „cucerire”.  Sfântul Vicențiu a fost deacon spaniol și a murit în timpul prigoanei lui Dioclețian, la Valencia, Spania, după ce a trecut prin chinuri groaznice.

Locul 3 este ocupat de prenumele Viviana, care își are originea în cuvântul latin „vivianus” și înseamnă „viu” sau „viață”. Acesta este întâlnit adesea în Italia, Spania și Portugalia.  Sfântul Vivian a fost un episcop francez important din secolul al V-lea și a oferit ajutor cetățenilor în timpul invaziilor vizigote. În acea vreme, era întâlnită și forma de masculin a numelui, adică Vivian, dar între timp s-a pierdut.

CITEȘTE ȘI: TEST DE INTELIGENȚĂ | 8+8=4. CULMEA, E ADEVĂRAT! CARE ESTE EXPLICAȚIA?

Sebastian, Ruxandra sau Alexandrina, printre cele mai puternice nume

Lista continuă cu numele Alexandrina, care este varianta feminină de la numele Alexandru, deși mulți credeau până acum că ar fi Alexandra. Acest nume își are originea în cuvântul „alexandros” care înseamnă „apărător al oamenilor”. De asemenea, el este folosit din cele mai vechi timpuri și este menționat chiar și în Biblie, Vechiul Testament.

În plus, numele era popular în Grecia Antică, unde băieții erau botezați Alexandros pentru a deveni mai puternici. Numele Alexandrina este folosit în aproape toate țările lumii, sub diferite grafii sau forme diminutivale.

Ruxandra este cel de-al  5-lea nume care se poartă anul acesta. El derivă din greacă, de la numele person Roshanak, care se traduce prin „luminos” sau „zori”.

Unii cred că acest nume derivă de la numele Alexandru și nu exclud faptul că ar putea fi chiar și o combinație între Roxana și Alexandra. Important de menționat este faptul că cele care poartă numele Ruxandra, își pot serba onomastica în ziua de Rusalii.

Lista se încheie cu numele Sebastin care provine din latină, de la „Sebastianus” și înseamnă „din Sebaste”, un oraș din Asia Mică. Numele orașului derivă, de fapt, de la grecescul „sebastos” care se traduce prin „venerabil”.

Sfântul Sebastian este un nume creștin pomenit în Biserica Ortodoxă și cea Greco-Catolică, pe data de 18 decembrie. Acest nume este adesea folosit în Spania și Franța, dar a fost purtat chiar și de un rege al Portugaliei, care a murit într-o cruciadă împotriva Marocului.

This browser does not support the video element.