Multe persoane se confruntă adesea cu căderea părului și caută metode naturale pentru a preveni această problemă. Chiar dacă studiile nu au demonstrat că există o anumită vitamină care poate ajuta, 6 alimente îți pot fi aliate. Le poți găsi în toate supermarketurile din România.
Puțini știu că lipsa unor nutrienți importanți poate duce la fragilizarea și subțierea părului. Este important de precizat faptul că o alimentație echilibrată poate aduce aportul necesar de minerale și vitamine pentru susținerea sănătății podoabei capilare, contribuind la un scalp sănătos și la întărirea firelor. În timp, vopsirea, utilizarea dispozitivelor de styling la temperaturi ridicate și coafările repetate pot duce la deteriorarea structurii firului de păr.
Alimentația este un factor-cheie atunci când vine vorba de sănătatea podoabei capilare. Îți prezentăm ce produse sunt bune în acest sens. Nu vă mai ținem prea mult în suspans și vă spunem că este vorba despre: gălbenușul de ou, leguminoase, cereale integrale, lapte, nuci, fructe și legume bogate în vitamine C.
Gălbenușul de ou este bogat în vitamine esențiale din complexul B, cum ar fi acidul folic (B9) și riboflavina (B2). Acidul folic joacă un rol esențial pentru regenerarea celulară, așa că ajută la creșterea constantă și la oprirea căderii a firelor de păr. De asemenea, conține și biotină.
Citește și: Ce este glicemia și care este legătura cu diabetul zaharat
Cerealele integrale sunt bogate și ele în biotină, vitamina B7, care este importantă pentru creșterea părului. Aceasta este recomandată de specialiști datorită sintezei aminoacizilor din kreatină, proteina de bază a părului. Nu putem să nu precizăm faptul că îmbunătățește circulația sângelui în zona scalpului.
Leguminoasele sunt surse excelente de fier, acid folic și biotină. Acidul folic ajută la regenerarea celulară, fierul susține formarea celulelor roșii. Nucile sunt o sursă de vitamina E și biotină, care protejează firul de păr de stresul oxidativ și ajută la întărirea acestuia. Conținutul de acizi grași previnte despicarea și sprijină elasticitatea.
Și laptele este bun pentru păr, mai ales pentru că are riboflavină (vitamina B2), dar și piridoxină (vitamina B6), care reglează producția de sebum și stimulează circulația sângelui în scalp. Fructele și legumele bogate în vitamina C ajută la producția de colagen, ajutând la creșterea și la prevenirea ruperii firului de păr.