Andreea Raicu (45 de ani) a postat, pe rețelele de socializare, un top al adevărurilor dureroase despre viață. Cu o notă serioasă, prezentatoarea TV și-a deschis sufletul și a mărturisit care sunt învățăturile pe care le-a dobândit pe parcursul timpului. Iată detaliile mai jos, în articol.
De-a lungul anilor, un om dobândește învățături atât din partea persoanelor pe care le întâlnește, cât și din situațiile pe care le confruntă. Andreea Raicu, prezentatoarea TV în vârstă de 45 de ani, și-a deschis sufletul și a mărturisit, pe rețelele de socializare, care sunt cele cinci adevăruri dureroase despre viață.
Vezi și ANDREEA RAICU, DRAMA CARE I-A MARCAT COPILĂRIA. CE I-A ADUS MULTĂ SUFERINȚĂ VEDETEI? „ERAM DOMINATĂ”
Andreea Raicu a primit un „val” de reacții pozitive în mediul online, după ce a spus care sunt cele cinci adevăruri mai puțin plăcute despre viață.
„1. Indiferent cât de mulți oameni ai în jurul tău, cât de apropiați sunt, există momente în care te simți extrem de singur și sunt situații în care doar tu poți să acționezi. Nu știu, atunci când părinții sunt bolnavi sau ai acele momente în viață în care oamenii te pot ține de mână, dar nu-ți pot lua durerea și nici măcar nu ți-o pot simți.
2. Să nu alegi, este o alegere, pentru că îți este atât de frică să alegi din două variante, când alegi să nu faci nimic, dar și aceea este o alegere, pentru că alegi să stai în același loc.
3. Cel mai tare te rănesc propriile așteptări, pentru că, de multe ori, ai să vezi, dacă ai să te duci la momentele în care ai fost dezamăgit/ă, în spate se află niște așteptări nerealiste, dar asta vei putea vedea doar dacă poți să fii observator și nu ești în situația respectivă.
4. Toată lumea face, întotdeauna, ceea ce este în interesul lui personal, oricât de dureros sau crud ar părea acest lucru. Chiar și oamenii care sunt foarte drăguți cu tine o fac pentru că au un beneficiu, acela de a se simți iubiți și acceptați, apreciați. Cei care stau în situații dureroase, nouă ni se par dureroase, dar pentru ei au un sens.
5. Ce te deranjează la celălalt, cel mai probabil, se regăsește și în tine într-un fel sau altul. Este un vechi proverb chinezesc care văd că se adeverește de fiecare dată când sunt atentă”, a mărturisit Andreea Raicu.
Sursă foto: captură video YouTube