Cel puţin 80 de persoane au fost ucise şi alte câteva zeci au fost rănite într-o explozie produsă marţi la universitatea din Alep, în nordul Siriei.
„Bilanţul atacului terorist care a vizat studenţii noştri în prima zi de examene se ridică la 82 de morţi şi peste 160 de răniţi”, declară guvernatorul provinciei, Mohammad Wahid Akkad.
„Există peste 80 de morţi şi 160 de răniţi”, a declarat un medic de la spitalul universitar din Alep.
Bilanţul iniţial era de 15 morţi. Originea exploziei este incertă. Militanţii antiregim afirmă că este vorba despre un bombardament aerian, în timp ce o sursă militară asigură că este vorba despre o rachetă sol-aer lansată de rebeli, care şi-a ratat ţinta şi a căzut în campus. Alte surse menţionează o maşină-capcană.
Universitatea este situată într-un sector controlat de armata loială regimului. Metropola din nordul Siriei este divizată de la începutul lui iulie între cartierele de rebeli şi cele aflate sub controlul militarilor proregim.
Explozia a avariat facultatea de Belle Arte şi pe cea de Arhitectură, au afirmat studenţii aflaţi la faţa locului. În pofida luptelor, universitatea din Alep şi-a deschis porţile la jumătatea lui octombrie.