Cel puțin 17 persoane au decedat în urma a două atacuri ale membrilor unei miliții islamiste în estul Republicii Democrate Congo, a anunțat un oficial local, citat de site-ul agenției de presă Reuters.
Forțele Democrate Aliate (ADF), o organizație islamistă originară din Uganda, au ucis peste 100 de civili în urma mai multor raiduri din luna octombrie și până în prezent.
Rebelii ADF au ucis 14 persoane în Mantumbi, un sat aflat la 17 kilometri vest de orașul Oicha, a anunțat Donat Kibwana, administratorul teritoriului Beni. De asemenea, trei persoane au fost ucise în urma unui atac similar în Kolokoko, o suburbie a orașului Oicha, potrivit aceleiași surse.
Potrivit Organizației Națiunilor Unite, violențele din regiunile de est din această țară ar putea afecta progresele înregistrate în lupta împotriva Ebola, boală care a dus la moartea a 2.203 persoane începând din august 2018.
Mai multe organizații care luptă împotriva acestei maladii s-au retras din regiune în urma mai multor atacuri asupra voluntarilor luna trecută.