Cel mai scump tanga din lume
Pretios. Chilotii de 77.000 de euro sunt decorati cu 518 diamante de 30 de carate Dana Arama Festivalul de moda care se desfasoara in aceste zile la Singapore a reusit sa fie in centrul atentiei presei mondiale dupa ce a fost prezentata publicului, in premiera, cea mai scumpa pereche de chiloti tanga din lume. Obiectul vestimentar face parte din colectia „Vive la Eve” a binecunoscutei companii de lenjerie intima „Triumph”. Chilotii, de culoare neagra, sunt incrustati cu 518 diamante de 30 de carate, pretul ridicandu-se la 77.000 de euro. Prezentarea a starnit un viu interes in randul celor prezenti la festival, care s-au inghesuit sa imortalizeze momentul, insa modelul care a avut onoarea sa imbrace cel mai scump tanga din lume nu a parut chiar atat de incantat. De-a lungul prezentarii, modelul a parut ca nu se simte deloc bine in ipostazele in care a fost nevoit sa pozeze, considerate de unii ca fiind nu tocmai decente. „Sunt chiloti special creati pentru acele femei cu dare de mana care vor sa fie cat mai provocatoare si extrem de stralucitoare in pat. Consideram ca tanga cu diamante va face furori atat in randul femeilor, cat mai ales ibn randul partenerilor lor de viata”, a declarat o reprezentanta a companiei „Triumph”. Cele care vor purta un astfel de obiect vestimentar in dormitor cu siguranta vor face furori”, a adaugat ea.