În urmă cu câteva zile, Chris Martin, solistul trupei Coldplay, s-a afişat la un restaurant pentru prima dată în compania unei alte femei de la divorţul de Gwyneth Paltrow.
De atunci au început să circule zvonuri că actriţa americană Dakota Johnson, în vârstă de 28 de ani, şi Chris Martin, de 40 de ani, ar avea o relaţie amoroasă. De asemenea, recent aceasta a mers şi până în Argentina, acolo unde Coldplay a susţinut un concert. Cel care a realizat o imagine cu aceasta a fost unul dintre fani, iar Dakota Johnson s-a aflat în culise, alături de echipa tehnică a trupei britanice.
În doar câteva zile fotografia cu aceasta a devenit virală şi a confirmat relaţia dintre cei doi, deşi aceştia nu au dat până acum vreo declaraţie oficială în acest sens. Aceştia au cinat la un restaurant din Los Angeles, notează people.com, iar cum ambii au programe încărcate, încearcă să se vadă în funcţie de acest „impediment”.
Dakota Johnson a intrat şi mai mult în atenţia publicului după ce a apărut în seria de filme „Fifty Shades of Grey”. Chris Martin şi fosta sa soţie, Gwyneth Paltrow, alături de care a fost căsătorit timp de 10 ani, au rămas în relaţii foarte bune, iar de multe ori petrec timp alături de cei doi copii ai lor.