În anul 2022, după ce CFR Cluj a fost chemată în instanță de către Giedrius Arlauskis (în vârstă de 36 de ani) pentru datorii, în presă au început să circule informații conform cărora fostul portar ar fi avut „cel mai mare contract din fotbalul românesc”.
La acea vreme, s-a speculat că ar fi încasat lunar 55.000 de euro lunar, sumă pe care niciun alt fotbalist nu a reușit să o câștige în campionatul României. La începutul anului, lituanianul a menționat că ar fi vorba de circa 45.000 de euro. Recent, au ieșit la iveală informații potrivit cărora ar fi fost vorba de o sumă considerabil mai mare.
Potrivit afirmațiilor lui Nelu Varga (65 de ani), actualul patron al celor de la CFR Cluj, se pare că fostul președinte al echipei, Marian Copilu, i-ar fi oferit lui Arlauskis un contract cu un salariu lunar în valoare de 85.000 de euro.
„Păi, erau salarii de 28.000 de euro la Bordeianu, Arlauskis avea 85.000 de euro salariu. Dar, nu mai vreau să-mi amintesc. Am curățat clubul. Se vede acum cei care au făcut aceste salarii ce performanțe au, că sunt la retrogradare”, a dezvăluit Varga, pentru Prosport.
Inițial, Arlauskis a semnat cu formația CFR Cluj în 2017, venind liber de contract, după ce s-a despărțit de Watford. După 3 ani în care a jucat în Gruia, Arlauskis a plecat în Arabia Saudită, la Al-Shabab. Cu toate acestea, portarul s-a întors în campionatul României la scurt timp după aceea.
A mai evoluat un sezon la CFR Cluj, apoi s-a transferat la Universitatea Craiova. La începutul anului 2023, a decis să se retragă din fotbal.
Indiferent de suma exactă menționată anterior, Arlauskis rămâne cel mai bine plătit fotbalist din istoria SuperLigii României.
Citește și: DECIZIA LUATĂ DE GIGI BECALI, ÎNTR-UN MOMENT CRUCIAL PENTRU FCSB: „NU MĂ MAI GĂSIȚI”