Cel mai mare regret pe care îl are Ada Dumitru, după ce a părăsit competiția Survivor România: „Pe parcurs m-au influențat fetele”
Ada Dumitru a fost nevoită să părăsească Survivor România din motive ce țin de sănătatea sa. La aproximativ o lună de la ieșirea din competiție, actrița a mărturisit care e regretul său, după ce și-a luat rămas-bun de la experiența din Republica Dominicană.
Și-a dorit să ajungă până în marea finală, însă problemele de sănătate i-au impus să părăsească Survivor România. Ada Dumitru a dat dovadă că este puternică și că poate sparge barierele, fiind una dintre cele mai ambițioase concurente. Fiica vitregă a lui Bebe Cotimaniș nu a mai putut rămâne în cadrul competiției, asta pentru că medicii i-au spus că își va pune sănătatea în pericol. Din acest motiv, „faimoasa” s-a retras, însă cu inima împăcată doar pe jumătate, pentru că are regrete.
Ce regret are Ada Dumitru, după ce a ieșit din cadrul competiției Survivor
Tânăra susține că și-ar fi dorit foarte mult să ia parte la momentul unificării echipelor, asta pentru că își dorea să guste toate preparatele delicioase. Chiar și așa, actrița susține că imediat după ce a ieșit din competiție, a luat la rând fiecare gheretă de la street-foodul din Republica Dominicană.
„Sinceră să fiu, când intrasem în show, nu știam ce e aia unificarea. Pe parcurs m-au influențat baban fetele că vorbeau de momentul ăsta foarte mult și începusem să mi-l doresc și eu.
Cel mai mult visam la cum o să ne îndopăm până pleznim. Regret că n-am apucat să mă îndop cu fetele mele din Ministerio, dar m-am asigurat că în timp ce ele o făceau la unificare, haleam și eu, tot din Dominicană. Și m-am asigurat nenică. Am rupt tot street-foodul din Dominicană, am mers pe străzi și mă opream la toate gheretele vai de ele și am încercat de toate. A fost sublim”, a spus Ada Dumitru pentru Unica.ro.
Cât despre cum i s-a părut întreaga experiență Survivor, Ada Dumitru susține că nu ar recomanda nimănui această experiență, nici măcar dușmanilor săi.
„(…) Niciodată în viață nu am stat să cântăresc prea mult, mai ales când instinctul îmi zice GO. Așa că plecând cu zero așteptări, tot ce a venit după e un plus. N-aș recomanda Survivor nici la dușmanii mei. Și totuși este una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea. E un paradox și pentru mine”, a mai adăugat Ada Dumitru, pentru sursa citată.
VEZI ȘI: Ada Dumitru, dezvăluiri despre relația cu DOC după Survivor. Ce nu s-a văzut la PRO TV