Cel mai longeviv prim-ministru, mort la 84 de ani. Era șeful executivului de 48 de ani
Sheikh Khalifa ben Salman al Khalifa, prim-ministrul Bahrainului, şef al executivului din regat de la independenţa acestuia, în 1971, a încetat din viaţă miercuri dimineaţa la un spital din Statele Unite ale Americii, la vârsta de 84 de ani.
Anunțul a fost făcut de palatul regal. Sheikh Khalifa ben Salman al Khalifa, unchiul actualului rege al Bahrainului, Hamad, deţinea recordul de longevitate între premierii în exerciţiu ai lumii.
Țara a intrat în doliu național
Imediat după confirmarea decesului, țara o săptămână în doliu național. Înaltul responsabil bahrainez era internat la spitalul Mayo Clinic din statul american Minnesota, a transmis agenţia publică de presă din regat, BNA, citată de Agerpres. Înmormântarea urmează să aibă loc după aducerea corpului în ţară şi nu vor putea lua parte decât un număr limitat de rude.
Membru al dinastiei Khalifa, premierul decedat era considerat drept figura dominantă a puterii din Bahrain, care este ostil Iranului şi este aliat al Arabiei Saudite. Între altele, Sheikh Khalifa a condus reprimarea tulburărilor sociale şi politice care au avut loc de-a lungul timpului în regatul cu populaţie majoritar şiită, dar condus de o familie domnitoare sunită.
În 2011-2012, el a denunţat mişcarea de contestare Primăvara arabă şi impactul acesteia asupra statelor arabe. „Credeţi că îmi place ce văd că s-a întâmplat în toate aceste ţări? Nu este nicio Primăvară arabă. Primăvara înseamnă flori, oameni fericiţi şi dragoste, nu moarte, haos şi distrugere”, a afirmat premierul într-un interviu acordat în 2012 revistei germane Der Spiegel.