Ștefan Andrei Boncu, poate cel mai loial ”locotenent” al clanului Corduneanu, se pregătește să dea piept cu magistrații! I s-a întocmit dosar penal și îl paște condamnarea.
Asta deoarece procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată pe Ștefan Andrei Boncu pentru conducere fără permis și refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice. A provocat un mare scandal, astfel că urmează să dea socoteală în instanță. (CITEȘTE ȘI: CLANUL CORDUNEANU A ORGANIZAT UN CHEF MONSTRU, ÎN PLINĂ PANDEMIE)
Pe străzile din Iași s-a întâmplat, atunci când a fost prins șofând fără permis. Mai mult, Boncu nu este la prima abatere. Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată, urmânc ca în scurt timp să stabilească și primul termen al procesului.
La finele anului 2015, Ștefan Andrei Boncu era reținut de polițiștii de la Rutieră, după ce a fost prins fără permis, dar a încercat să fugă de oamenii legii. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Iași, ”locotenentul” Cordunenilor a fost observat la volanului unui Mercedes, dar nu a oprit la semnale și a intrat pe o stradă cu sens interzis. Ar fi intrat într-un gard, a ieșit din mașină și a fugit. A fost prins, pus la pământ și încătușat. (NU RATA: UN APROPIAT AL CLANULUI INTERLOP CORDUNEANU, CERCETAT DE POLIȚIE DUPĂ CE ȘI-A AMENINȚAT DOI RIVALI CU O SABIE. TOTUL A FOST FILMAT. VIDEO)
Mai mult, nu ar fi avut nici permis de conducere. „Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au prins un bărbat din municipiul Iași care conducea un autoturism pe strada Palat fără a avea permis. Acesta a refuzat testarea cu aparatul alcooltest. Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului respectivului auto, întrucât a încălcat semnificația unui indicator rutier. Acesta și-a continuat deplasarea. Într-un final, șoferul a fost imobilizat deoarece a încercat să fugă. În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii ieșeni au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a conducătorului auto, care a fost dus în Arestul Poliției”, au precizat atunci reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași, scrie bzi.ro.