Cel mai „inteligent” hoț din lume. Cum s-a dat de gol un român, după ce a furat un portofel în Italia
Întâmplarea de-a râsu`- plânsu` a avut loc în Italia, în provincia Ancona. Un român în vârstă de 31 de ani a fost acuzat de furt după ce și-a pierdut portofelul. Se pare că portofelul fusese furat de la un italian și era folosit în scopuri personale, însă nu renunțase la documentele celui pe care l-a jefuit.
Românul a furat portofelul italianului în urmă cu un an, în septembrie 2022. Pe lângă banii care se aflau în interior, bărbatul a găsit și actele de identitatea ale celui pe care l-a jefuit – permisul de conducere și cardul de sănătate.
Hoțul român s-a dat de gol singur după ce a furat portofelul unui italian
Românul și-a însușit bunul și a continuat să folosească portofelul în scopuri personale, însă nu a renunțat la documentele italianului de la care furase bunul, potrivit Centro Pagina.
Pe data de 6 noiembrie 2023, românul a pierdut portofelul în Piazzale Partigiani. Bunul a fost găsit de către trecătorii din Jesi și predat carabinierilor. În portofel se aflau actele de identitate ale românului, dar și cardul de sănătate și permisul de conducere al italianului pe care îl jefuise.
În urma investigațiilor, autoritățile au ajuns la concluzia că românul a încercat să ascundă fapta sa și a fi mărturisit că a găsit documentele în Slovenia și avea de gând să le returneze, însă actele aparțineau bărbatului din Jesi care a declarase pierderea documentelor în anul 2022.
Cetățeanul italian care a fost furat de către român nu ar fi călătorit niciodată în Slovenia, informație care, după mai bine de un an, a confirmat faptul că românul a fost cel care a furat portofelul bărbatului. Carabinierii din Jesi au decis ca românul să fie judecat în stare de libertate.