Cel mai înalt om din România rupe tăcerea: ce s-a întâmplat la iUmor + Motivul pentru care regretă că a fost acolo! Bendeac l-a dat pe spate: ”Eram mic și fraier, dar…”
Antonio Satîru, cel mai înalt om din România și magician de profesie, a dezvăluit, în podcastul ”Altceva cu Adrian Artene”, ce s-a întâmplat într-o ediție iUmor, atunci când el a fost invitat, dar nu a ieșit deloc bine. Spune că regretă, dar că acel eșec nu a influențat cariera lui.
Și mai spune că regretă, dintr-un anumit punct de vedere, participarea, dar în special că a ascultat de producători. „Eram mic și fraier. Am făcut ce mi-au zis producătorii și am picat într-o deziluzie”, a spus el.
Sfat de la Antonio: ”Nu faceți niciodată asta!”
Antonio, 30 de ani și 2,20 m înălțime, a răspuns prompt la întrebarea pe care Adrian Artene i-a ”aruncat-o”: ”ai fost, la un moment dat, la iUmor. Regreți că ai fost acolo?”
”Sincer, da, dar nu cred că din perspectiva pe care o cred oamenii. Regret, în perioada aceea când m-am dus la iUmor, unu la mână, pentru că eram mult mai mic atunci, aveam 21-22 de ani, și pentru că eram, cum s-ar zice, mic și fraier, s-a întâmplat o chestie de genul în care m-am dus și am cam făcut ce mi-au zis producătorii! E un sfat pe care o să-l dau tuturor: nu faceți niciodată asta! Nu întotdeauna producătorii unei emisiuni vor vrea binele vostru sau succesul vostru… Și de asta am picat în această deziluzie. OK, o să fie bine, pentru că așa mi-au zis producătorii. După care a ieșit caca-maca”, a dezvăluit Antonio.
”Te-ai gândit atunci să renunți?” A fost o a doua întrebare a lui Artene.
”De renunțat, niciodată! Nu pot să zic că s-a întâmplat ceva atât de scandalos încât să zic că vreau să renunț, dar a fost un impact negativ foarte semnificativ în urma acelei apariții. A trebuit să suport asta o perioadă de timp, până au uitat oamenii, deși, ce mi se părea ciudat, mergeam și mă recunoșteau unii că am fost la iUmor: `ce tare, ce tare!` Bă, tu sigur ai văzut număr? Confunzi pe cineva? Că ai zis că-i tare!”, a spus Satîru.
”După acel număr, toți jurații au fost contraziși de tine prin ceea ce a urmat!”, a punctat moderatului, iar răspunsul a curs rapid.
”Asta așa e, deși nu pot să zic că m-am ghidat vreodată după deciziile lor, în ciuda faptului că, uite, zilele astea tocmai ce am avut o colaborare cu Mihai Bendeac, fost jurat. Dar am trecut peste ce a fost atunci, am lucrat împreună, acum, la noul film pe care îl regizează, a fost foarte ok, a fost foarte bine. Așa că nu pot să zic că deciziile lor de atunci sau vorbele lor m-au impactat pe mine personal. Eu mi-am continuat drumul, pentru că știam că aia a fost doar o zi proastă. S-a întâmplat, ce să-i faci?! Nu pot să las, acum, o zi proastă să mă împiedice să fac nebunia mea”, a încheiat magicianul.
Podcastul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube „Altceva cu Adrian Artene”
Conținutul ALTCEVA cu Adrian Artene poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.
This browser does not support the video element.