Cel mai credincios hoț din România a fost prins la Iași. Ce a putut fura acesta dintr-o biserică e incredibil
Nimeni nu știe ce intenționa hoțul să facă cu obiectul pe care l-a furat din casa Domnului. Cert e că individul s-a ales cu dosar penal și poate ajunge la pușcărie.
Bărbatul de 41 de ani, din municipiul Iași, a intrat ieri în Biserica „Sfânta Treime” din oraș și, fără să știe că fusese zărit de preot, a furat o cruce de dimensiuni medii, din lemn cu argint. Hoțul nu a apucat să se bucure cu bunul furat pentru că la câteva zeci de minute, în timp ce se afla pe Bulevardul Ștefan cel Mare, a fost prins de polițiști, care l-au ridicat și dus la secție.
„Prejudiciul a fost recuperat, fiind restituit părții vătămate. Cercetărilecontinuă pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impugn”, a declarant Ioana Buștiuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Oamenii legii au estimate valoarea crucii furate la aproximativ 1.000 de lei.
Cristi Sandu