Cum sa-i conving ca-mi educa gresit micutul? „Am 31 de ani, sunt casatorita, avem un baietel de sase anisori si locuim impreuna cu parintii sotului. Desi ma inteleg bine cu socrii, ma cert mereu cu sotul pentru ca nu-mi place cum imi educa ei baietelul. Bunicii ii fac mereu pe plac, nu spun niciodata nu in fata lui, ii cumpara tot ce vrea si cand vrea el. Nu mai spun ca el le vorbeste urat, iar ei rad si nu mai pot de dragul lui. Cum sa-i conving si pe ei si pe sotul meu ca nu este bine asa si ce sa fac sa-mi aduc copilul pe drumul cel bun?” Laura Dudau ? Bucuresti Raspuns: Trebuie mai intai sa discuti cu sotul tau in legatura cu situatia existenta si consecintele negative pe care acestea le?ar putea avea asupra evolutiei copilului. Chiar daca la inceput se va face ca nu te aude, incearca sa-i captezi atentia cu lucruri interesante si la obiect, fara a deveni cicalitoare. Cei sapte ani de acasa isi pun amprenta asupra intregii vieti si reprezinta cea mai importanta perioada a scolii vietii. Fii cat mai mult in preajma copilului si impreuna cu tatal lui indrumati-i pasii catre un comportament normal, echilibrat si eficient, incepand cu alimentatia si continuand cu conduitele civilizate, bunele maniere si bunul-simt. Nu uita ca relatiile si comunicarea dintre voi ca parinti reprezinta un model de urmat pentru copil. Discutati si cu bunicii foarte serios, explicandu?le greselile educative pe care le-au produs pana acum si consecintele lor, motiv pentru care sa ii rogi, pentru binele copilului, sa isi schimbe comportamentul fata de el. Pentru copil trebuie sa intocmesti un orar strict de somn, mese, joaca, televizor, calculator, desen etc. si sa-l afisezi in mai multe locuri, sa fie scris cu litere de tipar pentru ca bunicii sa-l poata citi cu usurinta si in mod obligatoriu sa-l respecte. Ce sa fac sa trec mai usor peste trauma divortului? „Am fost casatorit zece ani. La un moment dat, am aflat ca sotia ma insala. Am pus punct casatoriei. Nu avem copii, dar imi este foarte greu fara ea. Cum sa o uit si ce sa fac sa trec mai usor peste trauma divortului?” Mihai Cristea ? Bucuresti Raspuns: Ai procedat foarte bine ca ai pus punct acestei casatorii compromise si sunt sigura ca ai destule resurse pentru a depasi situatia. Conditia este sa fii la fel de lucid cum ai fost atunci cand ai luat decizia sa va despartiti. Totul este sa-ti propui in mod voluntar acest lucru si incet, incet sa-ti revii. Nu te mai gandi si nu-ti mai plange de mila, pentru ca nu ai de ce sa regreti o persoana care nu te-a iubit cu adevarat. Undeva exista o femeie care poate a impartasit sau nu aceeasi experienta nedorita ca si tine si te asteapta. Gandeste-te cum trebuie sa faci ca s-o cunosti si sa o determini sa te iubeasca, nu sa te raneasca precum fosta sotie. Socializeaza cu tot felul de oameni, in special cu femei, ca sa te faci remarcat si pentru a cunoaste si tu la randul tau. Alunga gandurile negre, mergi la sala de fitness, asculta muzica preferata, munceste, calatoreste si lasa frau liber simturilor si sentimentelor tale constructive.