Cele cinci persoane reţinute de DIICOT Neamţ în cazul privind tentativa de asasinat a lui Bogdan Mararu au primit, sâmbătă, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Procurorii DIICOT au solicitat Curţii de Apel Bacău arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a celor cinci persoane, pentru terorism.
Cinci persoane duse la audieri la DIICOT Neamţ în cazul privind tentativa de asasinat a lui Bogdan Mararu au fost reţinute, vineri seară, de procurori.
Vineri, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamt, împreună cu ofiţeri de politie judiciară din cadrul BCCO Bacău şi SCCO Neamţ, au prins în flagrant delict trei tineri membri ai unei grupări specializate în săvârşirea de infracţiuni de violenţă – omor calificat, distrugere calificată şi acte de terorism. Conform DIICOT, sub coordonarea liderului grupării, în vârstă de 43 de ani, suspecţii au amplasat un dispozitiv exploziv artizanal sub un autoturism, „în vederea suprimării vieţii părţii vătămate B.M. (Bogdan Mararu-n.r.), proprietarul autoturismului”.
Ulterior, şase persoane au fost duse la audieri la sediul DIICOT Neamţ.
Membrii grupării intenţionau să distrugă prin incendiere şi două spaţii comerciale din Piatra Neamţ, aparţinând altor două persoane.
Coordonatorul actiunii, spun achetatorii, este Daniel Pădurariu, (foto) în vîrstă de 43 de ani, un client mai vechi de-al Politiei, despre care se spune că ar fi prieten cu Cristian Chilat, asasinul lui Gheorghita Mararu, dar si cu Puiu Mironescu, un alt membru al lumii interlope Anchetatorii spun ca, in cazul in care atentatul ar fi reusit, cei cinci ar fi urmat sa primeasca 50.000 de euro. Cei cinci sunt acuzati de tentativa la omor deosebit de grav si terorism, iar recursul ar urma sa se judece saptamana viitoare la Inalta Curte de Casatie si Justitie