Cei 38 de vamesi si politisti arestati in cazul mitei de la vamile din Timis au fost eliberati
Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, sambata seara, recursul procurorilor anticoruptie impotriva deciziei Curtii de Apel Timisoara de eliberare din arest a celor 38 de vamesi si politisti de frontiera de la vamile din Timis.
Dupa judecarea recursului, cei 38 de vamesi si politisti au fost dusi de la Bucuresti la Timisoara, fiind eliberati dupa ce la arestul Politiei Timis a ajuns decizia instantei supreme. Mandatele de arestare emise pe numele acestora au expirat duminica.
Curtea de Apel Timisoara a decis, vineri, eliberarea celor 38 de persoane arestate in dosarul mitei si contrabandei de la vamile din Timis, insa acestia au ramas in arest pana la solutia definitiva.
Purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Timisoara, judecatorul Cristian Pup, preciza, intr-un comunicat de presa, ca s-a decis punerea in libertate a celor 38 de vamesi si politisti de frontiera pentru a nu se face o diferenta de tratament intre ei si restul inculpatilor care au fost eliberati deja.
„Curtea a luat in considerare imprejurarea ca situatia acestor 38 de inculpati este identica cu a celorlalti din lotul de 140, numit si Lotul Moravita, si care sunt cercetati deja in stare de libertate, precum si faptul ca ancheta penala a fost deja finalizata, prin intocmirea rechizitoriului, urmand ca cercetarea judecatoreasca sa debuteze la 20 iunie 2011”, se arata in comunicatul Curtii de Apel Timisoara.