Ceausescu nu a avut conturi in strainatate
ABSOLVIT. Dan Voiculescu a scapat de suspiciunea ca ar fi detinut si folosit in scopuri personale averea Ceausestilor Parlamentul a stabilit, ieri, ca Nicolae Ceausescu nu a avut conturi in strainatate, absolvindu-l, practic, pe Dan Voiculescu de acuzatia ca ar fi intrat in posesia banilor dictatorului. Senatorii si deputatii au adoptat ieri, in sedinta comuna, raportul Comisiei parlamentare de ancheta pentru investigari si clarificari referitoare la conturile lui Nicolae Ceausescu. Concluzia finala a fost ca fostul sef de stat nu a avut conturi sau averi depozitate in strainatate. Deputatul conservator Dragos Dumitriu (PC) i-a felicitat pe membrii Comisiei pentru ca au avut curajul sa afirme ca Nicolae Ceausescu nu a avut conturi in strainatate si a cerut o situatie a cheltuielilor facute in perioada post-decembrista pentru „cautarea acestei fantome numita averile lui Ceausescu”. (A.S.D.)