Cearta ascunsă dintre Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea. Nu și-au vorbit vreme de trei zile
Un nou sezon Chefi la Cuțite a luat startul, iar pe lângă concurenți și cei trei chefi au început confruntările. Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se întrec și în sezonul 11 pentru a-și forma o echipă cât mai puternică și a ajunge cu cât mai mulți concurenți în marea finală. În fiecare sezon, bătălia dintre cei trei chefi este aprigă, iar uneori dă naștere unor conflicte ce greu se stingă.
Chiar dacă accentul emisiunii culinare de la Antena 1 este pe concurenți, de multe ori și cei trei chefi iau competiția în serios. Aceștia se implică foarte mult, iar uneori ajung chiar să se certe și să nu își mai vorbească. Unul dintre cele mai mari conflicte dintre chefi a avut loc în sezonul 10 al emisiunii, când Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu au fost, la propriu, la cuțite.
Cei doi chefi s-au certat pe platourile de filmare și chiar dacă asta nu s-a văzut la televizor, aceștia nu și-au mai vorbit timp de trei zile. Deși Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu se vedeau zilnic și chiar plecau împreună acasă, cei doi nu își adresau nici un cuvânt. Însă, în a patra zi, conflictul celor doi chefi s-a stins, iar cu o îmbrățișare au dat uitării totul.
„Conflictele noastre au multe surse…inepuizabile. Pot părea de la o farfurie, o amuletă, un joc din culise, un battle pierdut etc. De cele mai multe ori apar de la farfurii sau de la faptul că nouă ni se pare că ceilalți nu au respectat regulile. S-a întâmplat să nu vorbesc trei zile cu Scărlătescu. Îl luam de acasă cu mașina, îl duceam acasă cu mașina…dar nu ne vorbeam. A patra zi l-am luat în brațe și asta a fost tot”, a declarat Sorin Bontea, potrivit tvmania.ro.
(CITEȘTE ȘI: RELAȚII RECI ÎNTRE CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU, SORIN BONTEA ȘI FLORIN DUMITRESCU: „NU AM IEȘIT NICIODATĂ LA O BERE”)
Sorin Bontea, accidentare la Chefi la Cuțite
Pentru moment, în sezonul 11 al emisiunii Chefi la Cuțite nu a existat nici un conflict între cei trei chefi, însă o întâmplare neașteptată a avut loc. În prim plan este tot chef Sorin Bontea, care a suferit o accidentare. Atunci când s-a dat stratul unui probe Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu s-au grăbit și au încercat să se pună cât mai repede pe treabă. Aceștia au fost urmați imediat și de către Sorin Bontea, care în încercarea de a-i ajunge pe cei doi colegi a căzut.
Sorin Bontea a avut parte de o căzătură serioasă, iar accidentarea a fost destul de dureroasă. „Am făcut judo când eram mic. Mă doare genunchiul de nu mai pot.”, a spus juratul emisiunii de la Antena 1, după ce a căzut. După ce s-au asigurat că partenerul lor este bine și nu s-a lovit foarte rău, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu s-au amuzat copios pe seama lui Sorin Bontea.