Peste 1.000 de tineri s-au înscris la examenul de admitere al Facultății de Automatică și Calculatoare, din Iași. Concurența este mare, iar candidații se luptă pentru unul dintre locurile disponibile. Mulți dintre ei aplică și la alte universităţi din Braşov, Cluj-Napoca sau Bucureşti, cu același profil de specializare, pentru a fi siguri că vor ajunge să studieze în domeniul la care visează.
Concurență acerbă în rândul tinerilor candidați, care aspiră să obțină un loc în cadrul prestigioaselor universități din România. Motivați de salariile atractive din domeniul IT, absolvenții de liceu sunt din ce în ce mai înclinați către profesia de programator. În acest an, lupta este una strânsă, aproape 1.100 de candidaţi, adică mai mult de 3 pe un loc. Mulți dintre ei s-au înscris la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Iași, însă, fiind atât de mare miza, unii au ales să-și depună dosarele și la alte universități de renume din țară, care dispun de același profil de specializare.
Sara Grigorice este din Bacău, dar visează să studieze în Iași. Își dorește mult să fie programator, motiv pentru care s-a pregătit exemplar pentru examenul de admitere de la facultate. Ca să fie sigură ca va prinde un loc, tânăra a luat în calcul și alte universități din România, care oferă această specializare.
„Este de viitor Informatica şi sincer ajută. Am văzut că în afară sunt salarii şi de 10.000 de euro. Să fim siguri, niciodată nu strică o opțiune în plus”, a declarat absolventa de liceu, pentru observator news.ro.
Cel mai mare record de înscrieri la această specializare s-a înregistrat în această sesiunea de vară.
„De obicei aveam 2-2 și ceva, acum avem peste 3 candidați pe loc la români și la românii de pretutindeni peste 7 pe loc. Se vede o dorința de a lucra în domeniul IT”, a declarat Prof. dr. Vasile Manta, decanul Facultății de Automatică și Calculatoare Iași, pentru sursa citată.