Ciocolata caldă pare să aibă un gust mai bun atunci când este servită într-o ceaşcă de o anumită culoare, ne comunică oamenii de ştiinţă spanioli şi britanici.
Cercetătorii de la Universitatea Politehnică din Valencia şi cei de la Universitatea Oxford au realizat acest studiu pe un eşantion de 57 de voluntari, care au gustat ciocolată caldă, servită în ceşti vopsite în patru nuanţe diferite: alb, crem, roşu şi portocaliu.
Ciocolata din toate ceştile era identică. Cu toate acestea, gustul ei a părut să fie mai bun atunci când era consumată din ceştile portocalii.
„Culoarea recipientului în care sunt servite alimentele şi băuturile poate ameliora anumite caracteristici precum gustul sau aroma”, a declarat Betina Piqueras-Fiszman, într-un comunicat emis de Universitatea Politehnică din Valencia.
„Nu există o regulă fixă potrivit căreia o ceaşcă de o anumită formă sau culoare îmbunătăţeşte gustul sau parfumul. În realitate, acest lucru depinde de fiecare tip de aliment”, a adăugat ea, insistând asupra potenţialului, adeseori subapreciat, pe care le au recipientele în universul gastronomiei.
De exemplu, cutiile galbene permit îmbunătăţirea gustului de lămâie din băuturile carbogazoase, în timp ce culorile reci, precum albastrul, dau impresia unei băuturi cu efect răcoritor. O băutură servită într-un recipient roz va fi percepută ca fiind o băutură mai dulce decât este în realitate.
Studiile precedente au demonstrat faptul că spuma de căpşune pare să fie mai dulce şi să aibă o savoare mai pronunţată atunci când este servită pe o farfurie albă, decât atunci când este servită pe o farfurie neagră.
Studiul savanţilor spanioli şi britanici a fost publicat în revista ştiinţifică Journal of Sensory Studies, citată de Mediafax.