Cea mai tare seară de striptease, cu Nicoleta Luciu, Roxana Ionescu şi bebeluşa Oana! Vezi cum e posibil!
Samba, salsa, bachata şi merengue vor încânta telespectatorii şi-i vor duce în ritm de dans tocmai în vibranta Americă de Sud. Cu adevărat fierbinte va deveni atmosfera odată cu cel de-al doilea dans al serii, striptease, când perechile rămase în concurs vor fi nevoite să demonstreze că ştiu să se dezbrace cu stil şi eleganţă.
Andreea Ibacka revine în ringul de la „Dansez pentru tine”. De această dată, frumoasa blondă îl va avea ca partener pe cel care ii este alături zi de zi, Cabral. Cuplul va dansa pentru un caz umanitar impresionant.
Şi Minodora se alătură vedetelor care dansează pentru un caz umanitar şi, alături de soţul ei, intră în ringul visurilor pentru Ioana, o tânără care şi-a dorit de când se ştie să devină educatoare. După examenul de titularizare, tânăra a primit post la Purcăreţi, o localitate pe care abia a găsit-o pe hartă. Cum nu putea să facă naveta pe jos, Ioana a decis să locuiască în acelaşi loc în care lucrează, într-o cămăruţă modestă ca o chilie. Nu are apă curentă, televizor sau telefon, pentru că semnalul nu străbate până în acel colţ de lume. Din puţinul ei şi din pasiune pentru meseria pentru care simte că a fost născută, Ioana a cumpărat singură cărţi pentru copii, pentru că nu aveau efectiv pe ce să lucreze. Tot ea face tot ce-i stă în putinţă să le cumpere copiilor mici cadouri. Chiar dacă nu o duce foarte bine, Ioana simte o bucurie de nedescris ori de câte ori le povesteşte celor mici despre mări şi oceane, metropole şi piramide, pentru ca micuţii să ştie că o lume întreagă li se poate aşterne la picioare şi că visurile nu costă.
Clara Văcaru