Sofi Maure se bucură de succes în mediul online, acolo unde este urmărită de peste jumătate de milion de oameni. Recent, influencerița și-a luat fanii prin surprindere, după ce a anunțat că se căsătorește. Vestea a venit ca un șoc în momentul în care internauții au aflat cu cine vrea tânăra să ajungă în fața altarului.
Sofi Maure a anunțat în mediul online că se căsătorește cu ea însăși. Tânăra a sărbătorit fericitul eveniment în stil clasic, cu o mică petrecere şi un tort festiv. Mulți dintre cei care o urmăresc i-au susținut decizia, însă, după doar o zi, influencerița i-a anunțat pe cei care o urmăresc că vrea să divorțeze.
CITEȘTE ȘI: CERERE ÎN CĂSĂTORIE EMOŢIONANTĂ LA IGSU. UN POMPIER ŞI-A CERUT IUBITA CHIAR ÎNAINTE DE CRĂCIUN
Motivul divorțului nu a fost dezvăluit, însă oamenii au considerat că femeia nu vrea decât atenţie.
Și modelul Cris Galera a decis să se căsătorească cu ea însăși, după ce a ajuns la concluzia că niciun bărbat nu este suficient de bun pentru ea. Femeia de 33 de ani a spus că nu a fost „dezamăgită” că nu a avut un mire și că a mers singură la altar. Dar fericirea a durat doar 90 de zile, iar acum vrea să divorțeze, potrivit presei tabloide. Cris, din Sao Paulo, a cunoscut „pe cineva special” și este îndrăgostită, chiar dacă a jurat că va rămâne devotata propriei persoane până la sfârșitul zilelor.
„Am fost fericită cât a durat”, a spus ea.
„Am început să cred în dragoste în momentul în care am întâlnit pe altcineva special”, a mai povestit tânăra.