Cea mai tare compunere. Ce a scris un elev despre cum și-a petrecut vacanța de vară
Cea mai tare compunere! Ce a scris un elev despre cum și-a petrecut vacanța de vară. Rândurile notate au stârnit amuzament!
Începând cu data de 5 septembrie, unitățile de învățământ și-au redeschis porțile și i-au așteptat pe elevi cu brațele deschise. Ca în fiecare an, depinzând de clasa în care se află elevii, profesorii îi întreabă pe aceștia cum și-au petrecut vacanța de vară, ce activități au întreprins, unde au călătorit sau ce au descoperit nou. Cei mici sunt puși chiar să facă anumite compuneri despre modul în care și-au petrecut perioada vacanței.
Compunerea care a stârnit amuzament! Ce a scris un elev despre cum și-a petrecut vacanța de vară
O compunere, însă, s-a viralizat pe rețelele de socializare, recent. Întrebat de modul în care și-a petrecut vacanța de vară, un elev a scris o compunere care a reușit să stârnească amuzament. El susține că „nu este treaba nimănui” despre modul în care și-a petrecut vacanța de vară, iar dacă primește „nota patru pentru această compunere” este pregătit să o întâlnească pe profesoară în fața autorităților.
”Compunere – Cum mi-am petrecut vacanța de vară
Cum mi-am petrecut eu vacanța de vară nu este treaba nimănui. Este treaba mea personală, deoarece vara este timpul meu personal, eu nu sunt obligat să raportez nimănui despre el.
Trebuie să se respecte drepturile omului! Iar, dacă o să-mi dați nota patru pentru această compunere, doamna Mitrache, noi doi o să ne întâlnim la Curtea Europeană de Justiție. O să fiți chemată acolo cu citație prin poștiă. Ier eu oricum voi fi deja acolo cu alte treburi. Cu ce fel de treburi este, iarăși, treaba mea personală și nu privește pe nimeni”, este textul care a stârnit amuzament.