Cea mai tânără câştigătoare din istoria loto avea 16 ani când a pus mâna pe marele premiu! De necrezut ce s-a ales de ea şi ce a făcut cu toţi banii
În anul 2003, Callie Rogers a devenit cea mai tânără câștigătoare din istoria loto. La doar 16 ani, tânăra din UK a reușit să pună mâna pe un premiu considerabil. Banii i-au schimbat viața, însă nu în bine. După ce a câștigat marele premiu, viața adolescentei s-a schimbat radical, însă deznodământul nu a fost unul prea fericit. Ce s-a întâmplat cu Callie Rogers?
În anul 2003, pe vremea când aveam numai 16 ani, Callie Rogers a câștigat premiul cel mare la loterie. Aceasta a încasat 1,8 milioane de lire sterline, iar banii i-au schimbat viața, așa cum chiar ea declara. Numai că schimbarea nu a fost una pozitivă. Pe ce și-a cheltuit tânăra toți banii?
Cea mai tânără câștigătoare din istoria loto
Cea mai tânără câștigătoare la loto a intrat în posesia premiului cel mare la vârsta de 16 ani. Acest lucru i-a schimbat viața peste noapte, însă Callie Rogers a reușit să piardă toți banii într-un timp relativ scurt.
„Ai doar 16 ani, dar ai toate aceste responsabilități. La această vârstă, poți primi cele mai bune sfaturi, dar nu ești în măsură să asculți. Eram prea tânără. Peste noapte am trecut de la copil lipsit de griji la adult”, a declarat Callie Rogers, potrivit Daily Star.
Mare parte din banii câștigați, Callie Rogers i-a aruncat pe haine scumpe, petreceri și intervenții estetice. Aceasta a bifat trei operații în zona bustului și a cheltuit 300.000 de lire sterline pe haine de firmă. De asemenea, tânăra a împărțit mii de dolari prietenilor. Deși majoritatea banilor i-a pierdut, adolescenta a făcut și o investiție mai chibzuită, cumpărându-și o casă.
La scurt timp după ce a pus mâna pe bani, Callie Rogers a ajuns să aibă probleme grave de sănătate mintală. Acesta a încercat să se sinucidă și s-a luptat cu depresia și dependența de drogurile. Mai mult, tânăra a început să se îndepărteze de oamenii din jurul ei, ne mai având încredere în apropiați, considerând că aceștia îi sunt alături doar datorită banilor câștigați.
Chiar dacă Loteria Națională și Camelot i-au oferit sprijin financiar, Callie Rogers a reușit ca până în anul 2021 să piardă toții banii și să se confrunte cu probleme financiare.
„Callie a primit un sprijin extins din partea noastră, care a durat mulți ani. Ea nu a profitat de sfaturile financiare și juridice independente oferite de noi. Cu toate acestea, echipa noastră de câștigători a sprijinit-o pe deplin și a ajutat-o să facă față interesului mediatic. Vom continua să o sprijinim pe Callie în orice fel putem, dacă ea dorește”, a declarat un purtător de cuvânt.
Între timp, Callie Rogers s-a reabilitat, iar acum este mama a trei copii. Aceasta lucrează ca îngrijitoare și se întreține singură. De asemenea, s-a întors la școală pentru a studia asistență socială.