Cea mai proasta veste pe care o puteau primi fanii echipelor Rapid, Univesitatea Cluj si CS Turnu Severin!
„A fost refuzată acordarea licenţei pentru participarea la competiţiile UEFA de club şi la campionatul naţional Liga I, în sezonul 2013-2014, următoarelor cluburi: – Fotbal Club Rapid SA, – Fotbal Club Universitatea Cluj SA, – Clubul Sportiv Turnu Severin. Cluburile cărora le-a fost refuzată licenţa în apel au avut dreptul să facă recurs la TAS până la data de 30 mai 2013”, se arată în comunicatul FRF, citat de Mediafax.
FRF a anunţat că au su fost eliberate, în primă instanţă, licenţe pentru participarea la competiţiile UEFA de club şi la campionatul naţional Liga I, în sezonul 2013-2014, următoarelor cluburi: – SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA; – Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu; – Fotbal Club Petrolul SA; – Fotbal Club Astra; – Sporting Club SA, – Dinamo 1948 SA, – Fotbal Club Braşov SA
– SCS Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA, – Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaş, – F.C. Viitorul Constanţa SA, – FC Ceahlăul SA, – Clubul Sportiv Concordia Chiajna, – Clubul Sportiv Municipal Studenţesc Iaşi.
De asemenea, au fost eliberate, în apel, licenţe pentru participarea la competiţiile UEFA de club şi la campionatul naşional Liga I, în sezonul 2013-2014, clubului Fotbal Club Oţelul SA, iar Asociaţiei Club Fotbal Gloria 1922 Bistriţa i-a fost eliberată licenţa de Liga I.
Ionut Chiperi