Cea mai „păcătoasă” apariție în prag de Paște! Cum s-a lăsat „atinsă” de aparatul foto Doja Cat
Doja Cat și-a șocat fanii cu ultima sa apariție. Cântăreața americană, în vârstă de 28 de ani, s-a fotografiat într-un costum de baie întreg de culoare albă, care nu a acoperit mare lucru, fiind extrem de transparent. Într-una din imagini, starul stă în genunchi pe un ponton, etalându-și bronzul impecabil și picioarele frumos sculptate.
Recent, Doja Cat și-a pus fanii pe jar după ultima sa apariție incendiară pe Instagram. Vedeta nu a mai ținut cont de inhibiții și și-a etalat trupul lucrat la sală pe rețelele de socializare, lăsându-se admirată de internauții săi fideli.
Cum arată Doja Cat în costum de baie
Artista americană, care se laudă cu o avere de 12 milioane de dolari, se poate mândri acum cu fizicul său, după ce a slăbit mult în ultimii ani și din această cauză și-a făcut recent o operație de ridicare a sânilor, pentru că nu mai era mulțumită de bustul ei. De atunci, Doja își scoate mereu în evidență sânii și formele care o avantajează, semn că se simte bine în pielea ei.
Cunoscută pentru schimbările sale radicale pe care le face, artista și-a creat o imagine impunătoare în fața fanilor săi. Doja Cat s-a ras în cap în urmă cu doi ani, iar de atunci a continuat să își țină părul extrem de scurt, deși uneori mai poartă și peruci: ,,Simt că oricum nu ar trebui să am păr niciodată, Nu-mi place să am păr”, a spus ea în urmă cu ceva timp.
Citește și: CUM ARATĂ SALMA HAYEK ÎN COSTUM DE BAIE, LA 57 DE ANI. FANII AU RĂMAS MASCĂ CÂND AU VĂZUT-O. FOTO
Cum a ajuns cunoscută Doja Cat. Stilul său nonconformist a ajutat-o în carieră
Doja Cat a debutat în lumea muzicii încă din anul 2012, însă apogeul carierei sale a fost pe perioada pandemiei, atunci când melodiile sale au ajuns virale pe rețeaua socială TikTok. De atunci, artista a colaborat cu nume mari din industrie, printre care Ariana Grande și Megan Thee Stallion. Cele mai cunoscute melodii ale artistei sunt „MOOO!, „Cyber Sex”, „Juicy” și „Streets”.
Deși ai spune că poate cuceri orice bărbat cu atitudinea, fizicul, dar și numele său, fiind o cântăreață extrem de iubită, Doja a avut o singură relație publică, aceasta fiind cu cântărețul Jawny (fostul Johnny Utah). El i-a atras atenția lui Doja la scurt timp după ce a lansat single-ul său, „Honeypie”, în aprilie 2019 și, deși lui Doja nu i-a plăcut în mod deosebit melodia, i-a plăcut aspectul lui fizic. Cu toate acestea, în februarie 2020 și-au anunțat despărțirea.
FOTO: Instagram