Cea mai mică pensie din România în 2024. Ministrul Muncii a vorbit și despre recalcularea promisă de guvernanți

Publicat: 24/11/2023 | 09:03
Ce pensie minimă vor avea românii, de la 1 ianuarie 2024 / Sursă foto: Facebook

Zilele acestea, Simona Bucura, ministrul Muncii, a vorbit despre cea mai mică pensie din România, în contextul recalculării. De la data de 1 ianuarie 2024, odată cu digitalizare sistemului și cu modificarea indemnizației, în funcție de rata inflației, unii seniori se pot trezi cu chiar 80% mai mulți bani de la stat. De asemenea, în septembrie 2024, urmează cea de-a doua tranșă de măriri. 

Din data de 1 ianuarie 2023, punctul de penise a crescut, de la 1.586 de lei, la 1.785 de lei, cu 12%. De pe 1 ianuarie 2024, valoarea sa va crește cu 13,8%, ajungând la 2.032 lei. Din moment ce pensia minimă actuală este de 1.125 de lei, la un calcul simplu, înseamnă că vârstnicii vor primi pensie minimă de 1.260. Dat fiind faptul că plafonul de 9,4% din PIB (Produsul Intern Brut) a fost eliminat din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) a fost eliminat, se pune doar problema dacă statul va avea, într-adevăr, bani ca să-și permită să suporte o astfel de taxare:

„Este foarte important ca noi toți să ne mobilizăm și să găsim resursele guvernamentale pentru susținerea acestei noi legi. Sigur, asta printr-o mai bună colectare la nivelul Ministerului Finanțelor, printr-o scădere a evaziunii fiscale și nu prin taxe sau dări noi pentru români. Sigur, politica fiscal-bugetară o fac colegii noștri de la Ministerul Finanțelor și Guvernul în ansamblul său, dar eu știu că atunci când se dorește, se poate. Și de data aceasta, se pot găsi resurse, așa cum și altădată este demonstrat că s-au găsit, cu atât mai mult pentru susținerea unui act normativ care nu face altceva decât să aducă respect și echitate pentru români”, spus ministrul Muncii pentru Hotnews.

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii / Sursă foto: Facebook

(CITEȘTE ȘI: Cine îi plătea chiria lui Irinel Columbeanu, înainte să ajungă la azil? Ajunsese să aibă poprire pe pensie)

O pensie poate crește și cu 80% de la 1 ianuarie 2024

Odată cu finalizarea procesului digitalizării pensiilor, Ministerul Muncii va avea o situație clară a sumelor care ajung, de fapt, la români. Potrivit spuselor ministrului Muncii, unele pensii vor crește cu 1%, iar altele, chiar și cu 80%. De asemenea, indemnizația minimă socială va crește, de la 1 ianuarie 2024, cu 87%.

Pensia minimă și indemnizația minimă cresc de la 1 ianuarie 2024 / Sursă foto: Facebook

„Vom avea pensii care vor crește poate cu 1%, pensii care vor crește cu 80%. Sunt simulări făcute de colegii noștri de la Casa Națională de Pensii cu persoane care se află acum în indemnizația minimă socială și care, pe calculele noastre, vor avea o creștere de 87% ”, a spus Bucura Oprescu.

Precizăm faptul că indemnizația minimă socială acum, în 2023, este de 1.000 de lei. Odată cu măsurile care urmează a fi implementate, suma va crește la 1.870 de lei. În plus, în septembrie 2024, premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat o nouă mărire a pensiilor.

(CITEȘTE ȘI: Monica Tatoiu are o pensie la care mulți nici nu visează, dar regretă că a plătit taxe către stat. Ce salariu imens avea înainte să se retragă)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult