Cea mai mare pensie civilă înregistrată în România în luna aprilie este de 56.000 lei lunar şi este încasată de un magistrat, potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii. Magistraţii iau pensii speciale, reglementate prin Legea nr. 303 din 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Potrivit legii, judecătorii şi procurorii cu cel puţin 25 de ani vechime în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării. În baza contribuţiei plătite bugetului asigurărilor sociale, magistratului pensionar i s-ar cuveni o pensie de doar 3.600 lei brut pe lună, scrie economica.net.
Soţia fostului preşedinte al României, Ion Iliescu neagă informaţiile apărute în spaţiul public despre valoarea ”imensă” a pensiei pe care o primeşte şi denunţă producţia de ”fake news”. Nina Iliescu a luat atitudine pe blogul soţului ei.
„Intervin foarte rar în spaţiul public. Discreţia a fost alegerea mea. Dacă fac asta acum, este pentru că mă simt obligată cu o explicaţie colegilor mei de muncă, atâţia câţi mai sunt în viaţă. Este vorba despre o ştire apărută în Evenimentul Zilei, privitoare la cuantumul pensiei mele. Dacă aţi uitat, EvZ este un ziar de , unde deontologia profesională e sfântă! Am aflat şi eu asta din ediţia online de azi a jurnalului, sub semnătura doamnei/domnişoarei Ramona Dănciulescu, că ”, a arătat Nina Iliescu, în precizarea intitulată >, arată Mediafax.
Ea precizează că „sursa citată” se referă la declaraţia de avere a soţului său, cea din 2008, unde venitul ei din pensie era de 10.600 de lei pe an, nu pe lună!