Cea mai frumoasa femeie din Romania si-a facut cupa de sah! Prima editie a Cupei “Delia Duca” se organizeaza sambata!
Delia Duca este un model atipic. Brasoveanca de 26 de ani este in prezent programator IT si campioana la sah.
Miss Universe Romania a reusit sa impresioneze juriul din Romania nu doar cu frumusetea sa, ci si cu inteligenta. De cand s-a intors in tara, Delia a reusit sa obtina diploma de arbitru de sah, diploma recunoscuta international, potrivit impresarului ei.
“Si-a luat recent atestatul de arbitru international si a hotarat sa organizeze o cupa de sah in Brasov pe numele ei. Ea sponsorizeaza tot, de la organizare si pana la premiile in bani pe care le primesc castigatorii, sume simbolice”, a explicat Valentina Ionescu, impresarul Deliei.
Potrivit lui Marian Firescu Nadejde, unul dintre organizatorii Cupei care va avea loc sambata, sunt asteptati circa 50 de jucatori de sah la prima editie a acestei cupe, concurs la care Miss Universe Romania este arbitru.
“Vor exista cupe pe grupe de varste, diplome de participare si premii simbolice in bani pentru locul I la general si locul I la feminine. Participanţii la turneul A trebuie sa fie sahisti legitimati si sa aduca tabla de sah, piese si ceas. Concurentii vor putea achita la sala de joc vizele obligatorii pentru anul 2013 (25 de lei seniori, 15 lei juniori, 10 lei veterani)”, a mai explicat Firescu.
Delia Duca lucreaza in prezent la o firma internationala de IT din Brasov si pentru cel putin doua luni nu va mai pleca din tara.
(Ionut Ungureanu)