Cea mai friguroasa zi a anului: -30 grade Celsius!
GER CUMPLIT. Frigul din ultimele zile a facut foarte multe victime in randul persoanelor in varsta si a celor fara adapost Cea mai scazuta temperatura din aceasta iarna s-a inregistrat ieri dimineata la Intorsura Buzaului. Termometrele au indicat -30 de grade Celsius, iar meteorologii se asteapta ca frigul sa persiste si in zilele urmatoare. Gerul cumplit din ultimele zile a facut numeroase victime in randul romanilor. Simona Mihaescu „Mica Siberie”, asa cum a fost denumita zona Intorsurii Buzaului, a atins recordul ieri dimineata, cand mercurul termometrelor a indicat valori de -30 de grade Celsius. Romanii fac fata cu greu gerului naprasnic care a pus stapanire pe intreg teritoriu. Multi si-au gasit sfarsitul din cauza frigului care iti taie rasuflarea. La Institutul de Medicina Legala din Capitala au fost aduse in ultimele zile din 2008 doua persoane decedate prin hipotermie. Un bucurestean a fost gasit mort de frig intr-o scara de bloc, chiar in noaptea de Revelion. La Bacau, intr-o sala de la parterul unei constructii, a fost gasit cadavrul lui Nicolae F., de 53 de ani. Camera nu era incalzita si omul a murit refrigerat. De asemenea, Varvara B., o femeie in varsta de 65 de ani, din aceeasi localitate, si-a gasit sfarsitul in camera neincalzita in care locuia. O fetita de doar un an si sase zile din judetul Alba a fost gasita sambata, de parintii sai, moarta in pat din cauza frigului. Tot in aceste zile, un barbat din Sibiu a murit de frig langa soba, iar o femeie din Constanta a fost gasita inghetata in autobuz. Ieri dimineata, un barbat in varsta de 63 de ani din Harghita a fost gasit de vecini in soc hipotermic si a murit la scurt timp dupa ce a ajuns la spital. Victimele sunt, in general, batrani peste 65 de ani si persoane fara adapost.
Varstnicii trebuie sa stea in casa in zilele geroase
Medicii recomanda populatiei sa evite plimbarile de lunga durata in aer liber in zilele extrem de geroase pentru evitarea problemelor de sanatate. Ei sustin ca persoanele cu varste peste 65 de ani si cele cu afectiuni cardiace nu trebuie sa se expuna la frigul de afara si nu au voie sa consume alcool. In cazul in care se impune iesirea din casa, oamenii trebuie sa fie imbracati gros. (S.M.)