Au fost stabilite noi reguli în ceea ce priveşte mersul la plajă. Cetățenii din Târgu Mureș pot să primească amenzi uriașe dacă încalcă regulamentul unui cunoscut ștrand din oraș.
Joi, 29 iunie, consilierii locali din Târgu Mureș au aprobat într-o ședință de lucru o nouă versiune a Regulamentului de Organizare și Funcționare la Direcția Complexul de Agrement „Weekend”. Aceasta a fost aprobată cu 17 voturi „pentru” și două abțineri.
Conform documentului, în incinta complexului de locuinţe au fost instalate camare de luat vederi „în toate punctele din care să se poată efectua o supraveghere activă si permanentă a activităților ce se desfășoară”, iar „toate aceste camere sunt conectate la un server care permite stocarea informației audio-video și a vizualizării în timp real.”
În noul regulament mai sunt discutate care sunt sancțiunile care vor fi aplicate în cazul în care oamenii nu vor respecta regulamentul.
Spre exemplu, dacă faci topless, atunci trebuie să scoţi din buzunar între 500 și 800 de lei. Dacă faci baie îmbrăcat, sau dacă îți plimbi oaia sau vaca prin complex, amenda este între 300 și 500 de lei. Vor fi pasibili de o amendă mai mai mica cei care rup florile sau culeg fructe, potrivit presei locale.
„Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute în regulament se face de către personalul aflat în serviciu din cadrul Poliţiei Locale, Poliţia Municipiului Târgu Mureș sau Jandarmeriei, conform competentelor”, se mai menționează în Regulament.
– Aruncarea de sticle, crengi, flacoane, ambalaje, resturi menajere sau alte obiecte în bazinele de îmbăiere şi lacul de canotaj.
– Distrugerea, smulgerea,culegerea de flori sau de fructe de pe arborii sau boscheţii din complex.
– Vânzarea fără autorizaţie a seminţelor, porumbului sau dovleacului fiert, sau a oricăror altor produse. Vânzarea lor se poate face numai în regim autorizat.
– Aruncarea resturilor menajere, ambalajelor, semințelor, porumb fiert, sau alte resturi. Acestea se vor arunca numai în sacii menajeri special montați sau coşurile de gunoi puse la dispoziție de administratia complexului.
– Folosirea șamponului a săpunului sau a detergenților de orice tip în bazinele complexului sau în lacul de canotaj.
– Practicarea jocurilor care prezintă pericol de accidentare sau pun în pericol alti vizitatori ai complexului.
– Intrarea cu autovehicule pe spațiul verde sau trecerea cu acestea peste aleile pavate din incinta complexului.
– Repararea, întreţinerea sau spălarea autovehiculelor inclusiv schimbul de ulei în incinta Direcției Complexul de Agrement ”Weekend” sau a parcărilor aferente.
– Circulaţia pe bicicletă, scuter sau motocicletă în incinta complexului. Este permis accesul doar pe lângă aceste mijloace de transport, până la locurile special amenajate pentru parcarea acestora.
– Accesul cu ATV-urile în complex.
– Purtarea de discuţii neprincipiale cu casierii încasatori, insulta sau ameninţarea acestora prin cuvinte sau gesturi cu caracter obscen.
– Săritul din ambarcaţiuni şi scăldatul în lacul de canotaj.
– Închirierea ambarcaţiunilor de către minori.
– Scăldatul în bazinele de îmbăiere fără costum de baie, scăldatul în bazine cu îmbrăcăminte sau încălţăminte, etc.
– Dormitul pe bănci, gazonul cu iarbă sau alte locuri publice din Direcția Complexul de Agrement ”Weekend”, atât în timpul zilei cât si în timpul nopții a persoanelor aflate în stare de ebrietate.
– Cositul neautorizat, sau păşunatul animalelor în incinta Direcției Complexul de Agrement ”Weekend”.
– Distrugerea coşurilor de gunoi, băncilor, a panourilor şi indicatoarelor de avertizare şi informare.
– Distrugerea florei, a puieților, a gardului viu sau tăierea neautorizată a arborilor.
– Utilizarea pentru necesități fiziologice a altor locuri decât toaletele amenajate în acest sens.
– Nerespectarea programului de acces al autovehiculelor de aprovizionare în incinta complexului.
– Circulația cu patine cu rotile, role, skateboard-uri si alte mijloace de deplasare care pun în pericol integritatea fizică a vizitatorilor complexului si a celor care le utilizează.
– Circulația autovehiculelor cu o viteză mai mare de 5 kilometri/oră în incinta Direcției Complexul de Agrement ”Weekend”.
– Aprinderea focului în incinta Direcției Complexul de Agrement ”Weekend”, indiferent de combustibili (lemne, cărbuni etc.) sau scop, cu excepția locurilor special amenajate;
– Fumatul în bazine și pe terenurile de sport;
– Consumarea alcoolului sau a alimentelor în bazine;
– Urcarea pe scara de acces a toboganelor cu încălţăminte, patine cu rotile, role, plăci, biciclete trotinete sau alte obiecte de către publicul vizitator. Escaladarea în sens invers a tuburilor de golire ale acestora, etc, sau folosirea acestora în alte scopuri decât pentru care sunt destinate.
– Practicarea patinajului în bazinele de îmbăiere în perioada de conservare şi îngheţ al acestora.
– Pătrunderea frauduloasă în incinta Direcției Complexul de Agrement ”Weekend”, fără bilet sau legitimaţie de acces valabilă;
– Urcarea în ambarcaţiuni de pe malul exterior a lacului de canotaj;
– Intrarea în Direcția Complexul de Agrement ”Weekend” cu animale (câini, vaci, pisici, oi etc.);
– Urcarea în ambarcaţiuni cu animale de companie sau îmbăierea acestora în bazine sau lacul de canotaj;
– Urcarea în ambarcaţiuni a unui număr mai mare de persoane, decât cel inscripţionat pe acestea;
– Abandonarea vestei de salvare pe perioada cât se închiriază ambarcațiunea pe lacul de canotaj.
– Practicarea nudismului sau a plajei topless, în incinta Direcția Complexul de Agrement ”Weekend”;
– Organizare de petreceri zgomotoase, cu depăşirea nivelului de zgomot admis;
– Utilizarea ambarcațiunilor de agrement de către persoane aflate în stare de ebrietate sau consumul băuturilor alcoolice la bordul acestora.
– Utilizarea terenurilor de sport făra plata anticipată a taxei de închiriere.
– Îmbăierea în bazinele complexului în intervalul orar 20.00 – 7.00;
– Pătrunderea frauduloasă în incinta complexului prin deteriorarea unor elemente de împrejmuire sau de siguranță;
– Urcarea pe acoperișurile clădirilor din incinta complexului pentru plajă.
– Tăierea neautorizată de arbori sau arbuşti în incinta Direcției Complexul de Agrement ”Weekend”;
– Utilizarea pentru navigaţie a lacului de canotaj de către deţinătorii de ambarcaţiuni fără a avea un cadru legal;
– Deschiderea forțată a lacătelor sau a oricăror încuietori ale porților de intrare în complex, în scopul intrării cu mijloace de transport sau pentru alte scopuri;
– Depozitarea sau aruncarea de gunoaie în alte locuri decât cele stabilite;
– Distrugerea în orice fel a aparaturii de supraveghere video și a instalațiilor de alimentare a acestora;
– Distrugerea bunurilor materiale care apartin complexului și care sunt puse la dispoziția vizitatorilor pentru agrement, joacă sau odihnă.