Cea mai ciudată prognoză meteo anunțată vreodată. Vremea caldă poate alterna cu tornade! Anunțul ANM

Publicat: 05/06/2020 | 17:11

Meteorologul Mirela Polifronie a spus, în cursul zilei de vineri, că sâmbătă vor fi 31 de grade în sud-estul țării, în timp ce în jumătatea de vest vremea va fi capricioasă în acest weekend.

Citește și: VIDEO. Aglomerație ireală, în drumul spre mare. Pe Autostrada Soarelui se circulă bară la bară, după ce plajele au fost redeschise

Ea a mai precizat la gândul live faptul că duminică va fi o vreme instabilă în Capitală. „Pentru următoarele zile, mai avem și perioade cu instabilitate atmosferică, mai ales mâine, în special în regiunile vestice, sud-vestice, nordice, centrale. Duminică, ceva mai mult la nivel local, în special în regiunile intra-carpatice.

Luni și marți se menține acest tablou, instabilitate, în special în jumătatea de vest a țării”, a declarat la Gândul LIVE Mirela Polifronie, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.

La mare se anunță vreme frumoasă

Potrivit sursei citate, vremea va fi bună pe litoral. „Va fi o vreme mai bună pentru zona litoralului, unde ne așteptăm ca temperatura maximă să fie până la 24-25 de grade Celsius, iar temperatura apei mării de 18-19 grade Celsius”, spune Mirela Polifronie.

Citește și: Ambulanță SMURD, devenită sală de nașteri pentru o femeie din Sibiu: „Felicitări pentru misiunea îndeplinită”

Și Capitală vremea va fi vreme bună. Doar duminică ne așteptăm la ploi de scurtă durată, la descărcări electrice, poate chiar intensificări ale vântului, în special după-amiază și seara. Din punct de vedere termic, vreme caldă în toată țara. Sâmbătă vor fi temperaturi de până la 31 de grade în partea de sud-est a țări”, a mai precizat Mirela Polifronie la Gându LIVE.

Fenomenele extreme, tot mai dese

Climatologul Roxana Bojariu a vorbit recent despre fenomenele extreme din această perioadă și a precizat că au o intensitate foarte mare. În ceea ce privește vara care urmează, climatologul spune că ar putea fi una cu temperaturi foarte ridicate și este posibil să avem chiar și tornade.

„Dacă vorbim de fenomene extreme, chiar dacă sunt normale pentru perioada din an, intensitatea lor este mult mai mare decât cea cu care eram obișnuiți în umră cu câteva decenii. Ați văzut covorul de grindină care acoperă zone destul de întinse. Cantitatea de precipitații tinde să creeze mai mereu inundații. Lucrurile acestea sunt un semnal al efectului încălzirii globale la scările noastre regionale și locale”, a declarat la Gândul LIVE Roxana Bojariu, climatolog.

Te poate interesa și: Pericolul nu a dispărut! A apărut un mare focar de coronavirus în Urziceni! 21 de angajate ale unui atelier de croitorie au fost confirmate cu SARS-COV-2