Aglomerația excesivă de pe șoselele din România este de notorietate. Infrastructura precară, dar și creșterea numărului de mașini au dus în ultimii ani la congestionarea tot mai mare a traficului rutier. Astfel, pentru mulți șoferi este o adevărată aventură să plece la drum, mai ales în zonele turistice consacrate. În ciuda faptului că sunt recunoscute ca fiind extrem de populare printre turiști, Transalpina și Transfăgărășanul nu se află în topul celor mai celor mai aglomerate șosele din România.
În ultimii ani, traficul rutier a devenit tot mai aglomerat, de multe ori fiind o provocare pentru șoferi să plece spre anumite destinații. Totuși, zonele turistice consacrate din România au fost în general cele mai circulate. Dintre acestea, s-au distins Transalpina și Transfăgărășanul, celebrele șosele ce traversează munții Carpați. Nu de puține ori, cele două șosele au fost pur și simplu blocate din cauza numărului imens de turiști.
(CITEȘTE ȘI: Puțini șoferi știu! Ce înseamnă, de fapt, semnul rutier cu „coadă de maimuță” pe șoselele din România)
În mod surprinzător, Transalpina și Transfăgărășanul nu se regăsesc, totuși, în topul celor mai aglomerate șosele din România. Centura București, Centura Brașov și Autostrada București – Pitești (A1) sunt cele mai circulate drumuri din țară, potrivit raportului CESTRIN.
Centura Capitalei ocupă primul loc în acest clasament, având un trafic mediu zilnic anual de 28.419 vehicule. Centura orașului Brașov se clasează pe locul doi în acest top, cu un trafic de 26.895 de vehicule. Podiumul este completat de Autostrada Sibiu – Pitești (A1), cu un trafic mediu zilnic anual de 23.240 de vehicule.
Surprinzătoare este și clasarea pe locul zece al șoselei DN 1. În urma recenzării pe circa 550 de kilometri, pe DN 1 s-a înregistrat un trafic mediu zilnic anual de 16.452 de vehicule. În ciuda faptului că numărul de autovehicule ce tranzitează această șosea nu este atât de mare, din cauza infrastructurii precare, DN 1 – Valea Prahovei devine aproape în fiecare weekend o uriașă coloană de mașini, mai ales între Nistorești/Comarnci și Predeal, pe ambele sensuri de mers.
România se află în topul țărilor cu cele mai periculoase șosele din lume. Din păcate, numărul deceselor survenite în urma accidentelor rutiere este foarte mare, înregistrându-se nu mai puțin de 85 de decese la un milion de locuitori.
Pe primul loc în topul celor mai periculoase șosele din România se află DN1, ce face legătură între București și Oradea. Această șosea are o lungime de 627 de km și este considerată una dintre cele mai periculoase din țară. Pe DN1 au avut loc aproximativ 200 de accidente, în care 56 de oameni și-au pierdut viața.
Locul doi în acest clasament este ocupat de șoseaua DN2, care leagă Bucureștiul de granița României cu Ucraina, prin Vama Siret. DN 2 are o lungime de 446 km și este numit „Drumul Morții”. Pe această șosea periculoasă au murit peste 70 de persoane, iar mai mult de 170 au fost implicate în accidente grave.
Pe locul 3 se află Transfăgărășanul, faimos pentru peisajul spectaculos pe care îl oferă. Șoseaua traversează cele mai înalte zone din Carpații Meridionali și leagă Curtea de Argeș de Sibiu. Are o lungime de 151 de km.