Ce veste emoționantă a dat Getuța, sora lui Culiță: „Am zis să împărtășesc cu voi bucuria asta”
Getuța Sterp, sora lui Culiță, a dat o veste, uimitoare, la scurt timp de la căsătorie. Iată ce a declarat aceasta.
Getuța Sterp a postat un vlog în care a povestit, celor care o urmăresc și o apreciază, faptul că se întâmplă lucruri noi în viața ei. Mezina familiei s-a căsătorit recent, iar viața ei este într-o continuă schimbare. Și-a unit destinul cu Sebastian Crăciunescu, alesul inimii sale, în fața lui Dumnezeu și se va rupe de meleagurile natale. Ea s-a ocupat de creșterea oilor, la fel ca ceilalți frați, dar acum lucrurile se vor schimba.
Cu această ocazie, Getuța a declarat că se va angaja la firma pe care o deține soțul ei, motiv pentru care nu se va mai ocupa de oi. În acest sens, sora lui Culiță a mărturisit emoționată că a mers, din nou, la turma de oi și că este fericită că a retrăit acele momente, pentru că spune ea, iubește modul de viață, simplu, în care a crescut.
„Probabil vă era dor de un astfel de vlog, uitați pe unde sunt. Mă duc cu el (n.r. Liviu, mâna dreaptă a familiei Sterp la treburile gospodărești) până la oi, că trebuie să luăm două oi să facem sloi (n.r. un fel de mâncare) și am zis să împărtășesc cu voi bucuria asta, că mă duc la oi și să știți că încă avem oi și o să mai avem.(…) Am zis să vă arăt și vouă cât de frumoasă e viața asta, te încarci cumva pozitiv”, a declarat Getuța Sterp în cadrul vlogului.
(CITEȘTE ȘI: Culiță Sterp a aflat cine i-a furat seiful de 100 de kilograme, plin cu bani: ”Cel mai mare regret al meu este…”)
Ce declara înainte să se căsătorească
Înainte de a se căsători, Getuța era foarte emoționată și îi era frică de noua etapă ce urma să se instaleze în viața ei, faptul că va părăsi căminul în care a crescut și va începe un nou capitol alături de soțul său.
„Am emoții și îmi vine să plâng, nu știu câți dintre voi înțelegeți treaba asta. Încerc să mă filmez, dar nu știu dacă mă pot abține. Am plecat de acasă și merg în calea oilor și venind așa pe drum m-a luat melancolia.
Nu știu câți dintre voi înțelegeți, după cum spuneam, mai este foarte puțin timp și mă căsătoresc și sunt foarte fericită din acest motiv și știu că o să înceapă o nouă etapă din viața mea, dar m-au luat toate stările și m-am gândit că poate asta e ultima dată când vin calea oilor și când trăiesc astfel de momente.
Plâng de fericire, e fericire amestecată cu melancolie și gânduri și amintiri frumoase pe care le-am trăit. Dacă mă căsătoresc, eu și viitorul soț avem alte planuri, cu toate că mie mi-ar fi plăcut viața asta simplă, așa că am un nod în gât când mă gândesc că asta poate fi ultima data când vin să cobor oile de la munte”, declara aceasta pe canalul de YouTube.