Ce vedete din România s-au căsătorit devreme. Și-au găsit sufletele-pereche și nu le-au mai dat drumul

Publicat: 22/08/2022 | 18:23

Fiorul dragostei s-a instalat profund în inimile lor, astfel încât au pus devreme bazele unei căsnicii. O parte dintre vedetele din România se încadrează în acest tipar. Odată ce și-au găsit sufletele-pereche, nu le-au mai dat drumul.

Cleopatra Stratan se află în capul listei. La doar 18 ani, tânăra artistă s-a prezentat alături de partenerul său, la starea civilă. Între ea și Edward Sanda a fost dragoste la prima vedere, iar vârsta s-a dovedit a fi doar un număr.

O situație similară a fost și în cazul lui Betty Salam. Ba chiar cântăreața a avut nevoie de acceptul tatălui și al magistraților ca să se mărite, pentru că nu era încă majoră atunci când și-a întemeiat o familie alături de Cătălin Vișănescu.

Betty Salam s-a căsătorit cu doar câteva zile înainte de a împlini 18 ani (Foto: Facebook)

La scurt timp după căsătorie, cei doi au devenit, de altfel, și părinți, făcându-l pe Florin Salam tânăr bunic.

Alt cuplu care a ales să își unească de timpuriu destinele este format din Carmen Simionescu și Bogdan Căplescu. Fiica lui Adrian Minune a spus ”Da” la 21 de ani. Rodul iubirii lor a venit câteva luni mai târziu. Nașterea Sofiei Maria Rossa a fost un motiv de sărbătoare mare pentru familia Simionescu.

Antonia și Vincenzo s-au grăbit și s-au despărțit

În alte cazuri însă, graba poate strica treaba. Prinși în dragostea adolescentină, Antonia și Vincenzo Castellano și-au întemeiat o familie fără să stea prea mult pe gânduri. Acest lucru nu a fost tocmai benefic pentru cei doi îndrăgostiți. Neînțelegerile apărute după căsătorie i-au făcut să se despartă, iar divorțul lor a durat șapte ani.

Și Irina Rimes s-a grăbit ca fata mare la măritat. Cântăreața a făcut ce i-a dictat inima și s-a căsătorit la vârsta de 22 de ani cu Andi Bănică, dar mariajul nu a rezistat.

(NU RATA: IRINA RIMES ȘI SUFERINȚELE EI DIN DRAGOSTE: ”UNEORI TE ÎNDRAGOSTEȘTI DE UN OM RĂU ȘI ÎȚI PLACE…”)

Un exemplu pentru relațiile din ziua de azi este însă căsnicia Andrei și a lui Cătălin Măruță. Cei doi formează o frumoasă familie de 14 ani. S-au luat și ei de tineri, însă au avut parte doar de fericire. Timpul a trecut rapid, iar cei doi sunt părinții a doi copii minunați.

Și Nicole Cherry a uimit publicul când a decis să devină o mămică tânără, la 22 de ani. Artista a știut ce vrea de la bun început și astfel s-a căsătorit cu Florin Popa la o vârstă fragedă.

Iată câteva dintre vedetele care s-au căsătorit devreme:

Nicole Cherry și Florin Popa

Cleopatra Stratan și Edward Sanda

Betty Salam și Cătălin Vișănescu

Karmen și Bogdan Căplescu

Antonia și Vincenzo Castellano

Andra și Cătălin Măruță

Irina Rimes și Andi Bănică

This browser does not support the video element.