Ce vârstă trebuie să ai ca să fii chemat obligatoriu la război, în caz că Rusia invadează România
În contextul actual, dacă în România este decretată starea de război sau asediu, Ministerul Apărării va mobiliza toţi rezerviştii. Iată ce vârstă trebuie să ai ca să fii chemat obligatoriu la război.
În cazul în care războiul iminent din Ucraina s-ar extinde şi în țara noastră, românii pot fi chemați obligatoriu în Armată. Prin legea 395/2005, de la 1 ianuarie 2007, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat. Astfel, ultima încorporare a recruţilor pentru militarii în termen a fost realizată în octombrie 2006, iar pentru militarii cu termen redus, în luna iunie 2006.
Cu toate acestea, pe fondul crizei din Ucraina, această suspendare poate fi ridicată în anumite condiţii. Autorităţile pot apela la mobilizarea parţială sau totală a forţelor pentru întărirea sistemului de apărare. Starea de război, de mobilizare, precum şi cea de asediu pot fi decretate de preşedintele Klaus Iohannis şi validate de Parlament. Ulterior, Ministerul Apărării (MApN) mobilizează rezerviştii de orice fel.
Legea 395/2005 prevede că, pe durata stării de război, a stării de mobilizare şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie. Legislaţia prevede că sunt încorporabili cetăţenii romani, bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a executa serviciul militar. La cerere, încorporarea se poate face la cel puţin 18 ani.
Pe baza propunerilor înaintate de centrul militar, prefectul judeţului sau al municipiului Bucureşti emite un ordin de asigurare a activităţilor de recrutare-încorporare, care este obligatoriu pentru autorităţile administraţiei publice locale, structurile cu atribuţii specifice ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti.