Ce va face Vladimir Putin pe 9 mai 2022. Ce spune un ambasador american despre „Ziua Victoriei”

Publicat: 09/05/2022 | 07:23
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, în timpul unui discurs. Sursa foto: Profimedia Images

Anual, în data de 9 mai, Rusia sărbătorește ”Ziua Victoriei”. Ce spune un ambasador american că se va întâmpla în această zi, la Moscova.

În fiecare an, rușii sărbătoresc în data de 9 mai „Ziua Victoriei”, moment care marchează înfrângerea Germaniei naziste prin efortul conjugat al Aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial. Momentul a fost marcat în calendarul istoric în urmă cu 77 de ani. Anual, la Moscova este organizată o paradă militară în care Kremlinul își arată o parte din arsenalul pe care îl deține. În arsenal sunt incluse și armele de distrugere în masă.

În weekendul ce tocmai a trecut, au avut loc repetiții pentru această paradă la care ar participa chiar și copii de grădiniță.

Andrei Turciak, prim-vicepreședinte al Camerei superioare a Parlamentului rus. Acesta a mărturisit faptul că rușii nu vor pleca dintr-un loc, după ce se instalează: „Adresându-mă locuitorilor regiunii Herson, doresc să spun încă o dată că Rusia este aici pentru totdeauna. Nu trebuie să existe nicio îndoială în legătură cu asta”.

De asemenea, administrația rusă are intenția să introducă rubla în zona respectivă, în locul monedei ucrainene.

Vezi și ANUNȚUL MOMENTULUI! CUM VA ARĂTA UCRAINA, DUPĂ INVAZIA LUI PUTIN

Ce spune un ambasador american despre „Ziua Victoriei”

Un oficial american a vorbit despre conflictul armat care are loc, în aceste momente, în Ucraina. Linda Thomas-Greenfield susține că rușii n-au ce să sărbătorească: „Nu au nimic de sărbătorit. Nu au reușit să-i învingă pe ucraineni, nu au reușit să împartă lumea sau să împartă NATO. Nu au reușit decât să se izoleze pe plan internațional și să devină un stat paria. Deci, ceea ce vor sărbători este propria lor lipsă de succes”.

„Vom continua să lucrăm cu procurorii ucraineni și cu alți oficiali pentru a documenta dovezi ale crimelor lor de război, astfel încât să poată fi trași la răspundere. Acest lucru (bombardarea școlii de la Bilogorivka , n.r.) se adaugă la lista lungă pe care o avem deja”, a indicat ambasadorul american, arată antena3.ro.

Citește și N-AI FI CREZUT! CE AU DESCOPERIT UCRAINENII ÎNTR-UN TELEFON PIERDUT DE UN SERGENT DINTR-O BRIGADĂ RUSEASCĂ

Sursă foto: Profimedia