Ce trebuie să faci în momentul în care ai fost victima unui accident casnic

Publicat: 24/06/2022 | 07:27
Tăieturi sau accidente casnice. Foto: pixabay.com

Oamenii sunt adesea predispuși accidentelor casnice de orice fel, motiv pentru care este important să știe ce este de făcut imediat după asta. Iată câteva reguli care te vor ajuta să treci cu bine peste aceste incidente neprevăzute.

Fie că este vorba de tăieturi sau arsuri, oamenii sunt predispuși la accidente casnice în fiecare zi. Desigur, lucrurile nu ar lua o asemenea întorsătură dacă fiecare persoană ar fi mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul ei, uneori există situații care scapă de sub control. Din acest motiv, este foarte important să știți ce aveți de făcut în primele minute de la accidentare.

VEZI ȘI: CE MEDICAMENTE E BINE SA AVETI IN CASA

Ce trebuie să faci după ce te-ai ars sau te-ai opărit

De cele mai multe ori, persoanele care gătesc sau calcă sunt predispuse unor asemenea răni. Fie că este vorba de o arsură provocată de vaporii de aer fierbinți sau de aparatele aflate în priză, medicii recomandă să acordați o atenție sporită îngrijirilor. Dacă ați avut parte de arsuri de gradul I sau II, mergeți și aplicați în zona afectată apă rece, apoi înfășurați-o cu un tifon steril. În cazul în care este vorba de arsuri de gradul III sau IV, intervenția medicilor este esențială. Cel mai important este să lăsați victima cu hainele arse pe ea pentru a nu-i provoca un șoc puternic.

CITEȘTE ȘI: ȘOCANT. UN TÂNĂR DIN OLT A AJUNS LA URGENȚĂ DUPĂ UN ”ACCIDENT CASNIC” CIUDAT: ”MAMA LUI A SPUS CĂ…”

În cazul în care vă opăriți cu apă fierbinte, aplicați imediat apă rece peste zona cu pricina pentru a calma pielea. Dacă persoana care s-a opărit nu simte niciun fel de durere, cel mai bine ar fi să apelați imediat la ajutorul unor medici de specialitate. Tăieturile sau juliturile sunt și ele considerate accidente casnice. De cele mai multe ori, nu este nevoie de intervenția medicilor, fiind de ajuns o compresă sterilă.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult