Ce trebuie sa facem pentru a controla evolutia spondilozei toracale
Ce miscari sunt indicate in cazul durerilor de spate „Am 35 de ani si doctorii m-au gasit cu spondiloza toracala de curand, in urma unor radiografii pe care le-am facut din cauza durerilor de spate foarte puternice. Inca nu am urmat vreun tratament, ci doar cateva sedinte de gimnastica medicala, dar nu zilnic, cum probabil ar fi trebuit. As vrea sa stiu ce tratament ar trebui sa fac? Fizioterapie, masaj, gimnastica etc.? Pentru cat timp si in ce ordine? Cat de nocive sunt baile fierbinti, practicarea aerobicului, a fitnessului, ridicarea greutatilor? Am un serviciu sedentar. Stau pe scaun opt-noua ore pe zi. In weekend durerile de spate sunt mult mai mici, aproape insesizabile, decat in timpul saptamanii. De asemenea, am observat ca durerile sunt mult mai pronuntate daca ridic greutati de aproximativ 3-4 kg. Si cand merg la sala (la aerobic) durerile sunt puternice.” Gabriela Raspuns: Durerile de spate (coloana toracala si lombara), dar si durerile cervicale au inceput sa fie din ce in ce mai frecvente in randul adultilor. Fie ca este vorba de statul sezand prelungit la serviciu, fie un efort fizic sustinut, cauzele acestor dureri trebuie cautate si corectate. In cazul pe care dumneavoastra ni l-ati expus, pe langa examenele imagistice, mai este nevoie si de analize de sange suplimentare. In functie de aceste rezultate si de examenul fizic se va institui un program terapeutic optim. Pentru inceput, o prima masura pe care o puteti lua este sa evitati sezutul prelungit in scaunul de la birou. Obisnuiti-va sa va acordati, atunci cand va aflati la munca, pauze de aproximativ cinci-zece minute. Acestea sunt necesare la fiecare ora de munca. In timpul acestor pauze faceti cateva miscari usoare pentru a va destinde musculatura. In cazul dumneavoastra nu trebuie sa exagerati cu un program agresiv de fitness. Miscarile de gimnastica trebuie indicate de medicul terapeut. De asemenea, foarte important este sa nu exagerati cu miscarea in perioadele dureroase. Dintre sporturile pe care le puteti pune in aplicare, inotul este benefic, deoarece nu presupune un antrenament foarte dur pentru organism si intareste tonusul musculaturii paravertebrale. Mai mult, miscarile in apa corecteaza si deviatiile coloanei vertebrale.