Comunitatea de români din Italia este devastată. Lucian Roșu, unul dintre cei mai apreciați preoți, s-a stins din viață după o lungă suferință. Acesta locuia în Peninsulă de mai mulți ani alături de soție și copii.
Lucian Roşu ținea slujbele la Biserica Ortodoxă Înălţarea Sfintei Cruci din Torino. A murit la doar 52 de ani. Anunțul trist a fost făcut de colegii săi, pe pagina de Facebook a Bisericii Ortodoxe Moncalieri.
“Iubiți frați întru Hristos, cu părere de rău și adâncă durere, vă aduc la cunoștință că, ieri seara, fratele nostru împreună-slujitor, părintele Lucian Roșu de la parohia Sfânta Cruce-Torino, a trecut la cele veșnice. După o suferință ce durează de mai mulți ani, a aflat odihna cea binemeritată a slujitorilor celor råvnitori ai lui Hristos. Să-l pomenim cu toții, rugându-l pe Mântuitorul Hristos să ierte toată greșeala cea de voie și cea fără de voie, și să-i facă parte de slujirea cea veșnică în soborul aleșilor Lui, iar preotesei Amalia și fiilor lor să-și reverse peste ei mângâierea cea de Sus și harul dumnezeiesc cel dătător de pace și liniște sufletească. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe prietenul, Împreună slujitorul și fratele nostru Lucian. Veșnica lui pomenire!”, este mesajul transmis pe Facebook.