Ce ți se întâmplă, de fapt, dacă mănânci doar o dată pe zi

Publicat: 07/06/2023 | 16:16

Fiecare femeie încearcă, cel puțin o dată în viață, să scape de câteva kilograme în plus. Cele care apelează la dietele de slăbire rapide și care implică înfometarea își pun însă în pericol sănătatea. Una dintre cele mai folosite metode de doamne și domnișoare este să aibă o singură masă pe zi. Astfel, se gândesc că pot ajunge la silueta mult visată. Dar iată ce spun specialiștii despre acest obicei.

Femeile, și în special tinerele, apelează la diete drastice, care promit rezultate rapide. Cele care au un program încărcat, aleg să aibă doar o masă pe zi, economisind astfel timp, dar se bucură și de bucate nu neapărat sănătoase.

Ce ți se întâmplă, de fapt, dacă mănânci doar o dată pe zi

Potrivit specialiștilor, consumul unei singure mese pe zi, în loc de trei, plus două gustări, are pe termen lung un impact negativ asupra nivelului glicemic și al tensiunii arteriale. Aceste probleme vin ca urmare a faptului că organismul nu este alimentat constant cu energie.

Bineînțeles apar și rezultate pe cântar, poate chiar și un kilogram pe zi, în funcție de greutatea fiecăruia, dar nu vei da jos grăsime, ci apa din țesuturi și masă musculară.

Atunci când iei o singură masă pe zi îți suprasoliciți și sistemul cardiovascular. Două studii publicate în The American Journal of Clinical Nutrition și Metabolism – Clinical and Experimental arată că acest obicei mărește riscul unor afecțiuni severe, precum diabetul, bolile cardiovasculare și chiar și pe cel de accident vascular cerebral.

CITEȘTE ȘI: DIETA CHINEZEASCĂ PENTRU A TRĂI 100 DE ANI | CELE 4 ALIMENTE PE CARE TREBUIE SĂ LE MĂNÂNCI ZILNIC

Mulți oameni se confruntă cu probleme de concentrare, oboseală, dureri de cap, iritabilitate și „ceață” mentală atunci când fac pauze mari între două mese. „Combustibilul” creierului uman este glucoza, astfel că, dacă faci o pauză mai mare de șase ore, riști ca organismul să rămână fără rezerve, iar simptomele enumerate să își facă apariția.

Potrivit studiului, femeile par să fie mai afectate decât bărbații de aceste manifestări. Explicația acestui fenomen, spun experții, este că, de-a lungul evoluției, femeile au avut nevoie să consume alimente mai des decât bărbații pentru a fi suficient de sănătoase încât să dea naștere unor copii puternici și fără probleme.

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult