Un bărbat din Ploiești a povestit despre felul în care s-a despărțit de compania Vodafone, companie cu care avea contract de 15 ani. Punctul culminant al relatării se atinge abia când s-a abonat la un alt operator de telefonie mobilă, respectiv Orange.
Bărbatul care locuiește în Ploiești a povestit, în amănunt, prin ce dezamăgiri a trecut, după ce a luat decizia de a-și muta contractul de la Vodafone, la Orange.
Ploieșteanul a comparat perioada în care a avut contract cu Vodafone cu o relație de iubire. Bărbatul a povestit că după ce a fost abonat la această companie, timp de 15 ani, nu a insistat nimeni să nu rezilieze contractul, cu toate că i-a anunțat de nenumărate oi că vrea să se ”despartă”.
Potrivit spuselor bărbatului, începutul contractului cu Orange, a fost ca în luna de miere. Dar cum orice minune nu durează mult, și aici costurile au devenit ridicate. Abonatul a dorit să rezilieze contractul și cu această companie. Trecuseră doar 6 luni și deja, simțea că ceva nu este în regulă.
”Acum jumătate de an, pentru că cei de la Vodafone m-au dezamăgit și m-au tratat ca pe un străin, după 15 ani de relație am decis să pun punct și să merg către Orange. O bună bucată de timp am avut acel fior de început de relație.
Nici factura nu venea prea des, nu mă presa nimeni, internetul mergea bine și simțeam că am făcut, în cele din urmă, cea mai bună alegere.
După lunile de miere cu Orange și după ce s-a uscat cerneala pe contract, mi-am dat seama că trebuie să îmi pun mai multe întrebări și să îmi optimizez costurile cu abonamentul, însă ceva nu a mers bine.
Să ne înțelegem, la Orange am un abonament, fără telefon, pentru care plătesc, în prezent, undeva la vreo 80 de lei, în fiecare lună. Așa am vrut eu la acel moment. Aveam nevoie de roaming, doamna de la casiere vorbea frumos și am zis să nu refuz.
Tot timpul m-am gândit că aș putea să reziliez contractul sau aș putea să îmi micșorez costurile printr-un simplu apel către Orange. Părea totul simplu. Și a venit ziua cea mare. Am sunat, am spus cine sunt și ce vreau de la viața asta: costuri mai mici”, a povestit bărbatul.
Când a vrut să rezilieze contractul de la Orange, ploieșteanul s-a izbit de un mare refuz. Compania i-a spus că abia după 18 luni poate face acest lucru și, chiar dacă ar vrea să rupă contractul acum, tot va trebui să plătească o sumă foarte mare de bani.
”Mi s-a spus că Orange nu poate face nimic în acest sens, în prezent. Că am de așteptat undeva la vreo 18 luni până la prima modificare de abonament sau de achiziție a vreunui telefon. Și am zis că reziliez și gata.
Mi s-a spus că pot rezilia, dar că există un cost de reziliere care practic reprezintă suma tuturor lunilor rămase de achitat. Ca și cum rezilierea asta nici nu ar fi reziliere, ci plată în avans pentru servicii de care nici nu mai beneficiezi.
Am vorbit frumos cu doamna de la telefon. Era o doamnă și va rămâne o doamnă. Știu că ea doar își făcea datoria pe bani puțini. Și, în tonul meu calm, am început să pun mai multe întrebări și să înțeleg de ce nu am dreptul să reziliez, pur și simplu, abonamentul.
Am înțeles rapid că e vorba de “aceeași Mărie, dar cu altă pălărie”. Plecasem de la Vodafone în speranța că voi găsi ceva mai bun. Am dat de Orange care, pentru început, mi-a făcut viața frumoasă, după care și-a arătat colții. Exact ca-n viață, ca în relații etc.
Și oricum, de la Vodafone nu am plecat oricum, ci am stat și m-am gândit de zece ori, am dat telefoane, am tot anunțat că plec și ei nimic. Nici nu plecam de la Vodafone, dar voiam să văd și eu dacă le pasă. Iar apoi, din senin, a apărut Orange-ul ăsta, într-o zi cu soare pe cer și până la apusul soarelui eram deja portat și cu viața total schimbată” a mai povestit bărbatul, potrivit ObservatorulPh.