Ce surpriză i-a făcut Mihai Mitoșeru lui Noemi atunci când au împlinit 9 ani de relație
Noemi și Mihai Mitoșeru trăiesc o poveste de dragoste de aproape 12 ani. Cei doi s-au căsătorit în 2015, iar în momentul în care au împlinit 9 ani de relație, Mihai i-a făcut soției sale o surpriză de zile mari, mai ales că ambii sunt mari iubitori de animale.
„A fost o surpriză de la Mihai. Chiar în ziua aia împlineam nouă ani de relație. Eu nu voiam cățel, tocmai pierdusem un pechinez pe care l-am iubit foarte mult, îl aveam de 18 ani. Și nu mă mai simțeam în stare să mă atașez de alt cățel, de teamă. Ei, și fix în ziua aia, Mihai a plecat de acasă, mi-a zis că merge la sală. Chiar mă supărasem că s-a gândit să meargă la sală chiar atunci, de ziua noastră. Și a trecut o oră, apoi două și a sunat la ușă. Eu mă așteptam să aibă un imens buchet de flori, dar el o avea pe Misha, care era foarte, foarte mică”, a povestit Noemi Mitoșeru. (CITEȘTE ȘI: MIHAI MITOȘERU VREA SĂ ADOPTE O FETIȚĂ. CE PĂRERE ARE SOȚIA LUI, NAOMI, DESPRE ACEST SUBIECT DELICAT)
Mihai și Noemi Mitoșeru, 12 ani de relație
Mihai și Noemi Mitoșeru sunt de 12 ani împreună, iar în decembrie 2015 cei doi s-au prezentat în fața ofițerului Stării Civile. Noemi și Mihai Mitoșeru au tot amânat momentul în care să aducă pe lume un copil din cauza problemelor pe care le-au avut în ultima perioadă. Acum însă cei doi sunt hotărâți să devină părinți așa că… cine știe! Poate vom asista la un botez și la o cununie religioasă în același timp.
„Eu vreau fată, Mihai ar vrea băiat. Eu am o verişoară care are gemeni. Ideea e să ne şi întâlnim. Nu prea ne mai permite timpul. Când prindem câteva zile libere împreună fugim. În ianuarie plecăm în Thailanda. Să vedem. Vom sta două săptămâni ”, a mărturisit Noemi Mitoșeru în urmă cu câteva zile în cadrul unei emisiuni TV. (VEZI ȘI: MIHAI MITOȘERU A AJUNS LA SPITAL! MEDICII I-AU PUS UN DIAGNOSTIC CRUNT)