Ce surpriză! Cine sunt de fapt cei doi componenți ai Duo Maintenant, care au luat Golden Buzz azi-noapte de la Mihai Petre, la Românii au Talent de la Pro TV

Publicat: 28/03/2020 | 08:56

Ludivine Furnon Perso și Nicolas Besnard au avut o prestație remarcabilă pe scena emisiunii ”Românii au Talent”, impresionând atât jurații, cât și spectatorii prezenți în sală. Cei doi formează trupa Duo Maintenant, însă sunt împreună și în viața de zi cu zi, fiind părinții fericiți ai doi copii de 1 an și de 2 ani.

Au fost elevi ai Nadiei Comăneci, participând și la ”Francezii au Talent”, în 2010, acolo unde au obținut locul al șaselea. Dar Ludivine și Nicolas au făcut furori și la ”Americanii au Talent”, primind patru de ”Da”. Mihai Petre a fost impresionat de numărul celor doi, astfel că apăsarea butonului ”Golden Buzz” a fost doar o formalitate. Mihai Petre nu a mai avut de spus decât atât: ”Cuplul perfect”, înainte de a apăsa butonul auriu.

(CITEȘTE ȘI: SARA ARDELEANU A ÎNCĂLCAT REGULILE PRO TV ȘI POATE FI DESCALIFICATĂ DE LA ROMÂNII AU TALENT, DEȘI A PRIMIT GOLDEN BUZZ. CE A POSTAT CU 7 SĂPTĂMÂNI ÎNAINTE DE A FI DIFUZAT SHOW-UL)

”Dacă perfecțiunea există, voi sigur ați întâlnit-o. Și ați aflat secretul”, a spus, la final, Andi Moiesescu, încântat de ceea ce a văzut pe scenă, iar Andra a adăugat, la rândul ei: ”Voi ați fost un 10 perfect pentru mine”.

”Dacă sunteți în izolare cu Ea, sper acest cuplu inspire și transforme dragostea, cel puțin din seara asta, în acrobație”, a scris Smiley pe pagina sa de socializare.

Potrivit informațiilor furnizate de Pro Tv, Ludivine este fostă gimnastă și a câștigat prima medalie din istoria gimnasticii Franței la un Campionat Mondial, după ce s-a antrenat cu românii Sergiu și Tatiana Popa și coregrafa, tot româncă, Adriana Pop.

https://www.facebook.com/smileyonline/videos/1394977484037640/