Ce sunt Lyridele și la ce oră le vom putea admira pe cer
Cea mai veche ploaie de meteoriți va avea loc în aprilie, mai ales în noaptea de 22spre 23. În acea noapte va fi maximul , iar toată lumea care va privi spre cer va avea parte de un spectacol inedit.
Lyridele sunt o ploaie de meteori cu intensitate medie, producând de obicei aproximativ 20 de meteori pe oră. Acești meteori pot produce cozi de praf strălucitoare care durează și câteva minute. Unii meteori pot fi vizibili între 16-25 aprilie. Acești meteori radiază dinspre constelaţia Lyra, iar sursa lor este Cometa Thatcher 1861 G1. Planeta noastră trece printr-o zonă pe unde a trecut cometa C/1861 G1 (Thatcher), iar praful din coada ei va arde în atmosferă. Acest curent de meteori este unul dintre cele mai vechi observate, primele observații fiind făcute de chinezi acum 2600 de ani (în anul 687 î.e.n.).
Spectacolul Lyridelor va atinge punctul maxim în noaptea de 22 spre 23 aprilie
Potrivit astro-urseanu.ro, cei ce cunosc contelațiile pot identifica locul de unde par că vin meteorii, acesta fiind situat undeva lângă steaua Vega, din constelația Lyra. Vega se va afla înspre orizontul nord-estic. Este de preferat ca observațiile să se facă din afara orașelor mari sau de la marginea lor, pentru că iluminatul public face ca majoritatea meteorilor să nu mai poată fi observați. Se estimează că se vor vedea aproximativ 20 de stele căzătoare pe oră, din locurile situate în afara orașului.
Curentul este activ între 16 și 25 aprilie, numărul maxim de meteori observabili cu ochiul liber în condiții ideale fiind de 18, în noaptea de 22 spre 23. În 2019 lumina Lunii va dăuna observațiilor, fiind la numai câteva zile după Lună Plină. Puteți încerca să observați Lyridele după miezul nopții, după ce radiantul a răsărit.
Meteoroizii Lyridelor au o viteză destul de mare (49 de km/s); ei sunt mai lenţi decât meteoroizii Perseidelor, dar se încadrează într-o viteză medie spre mare. Instrumentele astronomice precum telescoapele şi binoclurile, nu vor fi necesare pentru a observa meteorii, care se urmăresc cu ochiul liber.