Ce sumă a scos Simona Halep din buzunar pentru operația de rinoplastie? Sunt bani frumoși
Simona Halep (30 de ani) a simțit nevoia să facă o mică îmbunătățire la nivelul corpului, la scurt timp după ce a semnat actele de divorț. Jucătoarea de tenis era nemulțumită de forma nasului ei care necesita mici ajustări, și, în plus, avea și deviație de sept. Astfel că a decis să se opereze. Iată suma pe care a scos-o din buzunar tenismena pentru această intervenție.
Jucătoarea de tenis s-a confruntat în ultima perioadă cu probleme mari din cauza nasului, deoarece a avut deviație de sept ce trebuia operată. Simona a mărturisit că simptomele s-au înrăutățit vara aceasta, respira foarte greu, iar pe timpul nopții avea nasul tot timpul înfundat.
CITEȘTE ȘI: CINE E PERSOANA CU CARE S-A AFIȘAT SIMONA HALEP DUPĂ DIVORȚ
Cu ocazia aceasta, Simo, așa cum îi spun fanii ei, a apelat și la rinoplastie. De acum înainte, Halep va avea un nas și mai frumos din punct de vedere estetic, dar și sănătos.
”Așa cum unii dintre voi știți deja, m-am confruntat de ceva timp cu probleme cu nasul, care s-au agravat mai ales în perioada verii cât mai fost în Washington. Mi-a fost greu să respir și în timpul nopții totul se agrava.
Singura metodă prin care puteam rezolva problema a fost să trec printr-o operație. Cu această ocazie, medicul Daniel Popescu mi-a făcut și o intervenție plastică. Mulțumesc!”
De asemenea, sportiva a dat asigurări că ”totul a decurs foarte bine”, însă trebuie să se odihnească timp de câteva săptămâni înainte să reia antrenamentele. ”Ne vedem în curând pe terenul de tenis”, le-a mai scris Simona fanilor.
Cât a costat operația la nas a Simonei Halep
Potrivit site-ului oficial al medicului care a operat-o pe Simona, o operație de acest gen costă undeva la 6.000 de euro. O sumă frumușică de bani, însă, sănătatea ar trebui întotdeauna pusă pe primul loc.
Tenismena a mai făcut o operație în trecut, cea de micșorare a sânilor. Simona a apelat la această intervenție chirurgicală în 2009, deoarece bustul ei prea mare o împiedica în a face performanță în sport.